Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu la RFI, că Guvernul nu ar fi trebuit să adopte OUG privind măsurile fiscale cu doar câteva zile înainte de terminarea anului calendaristic şi fiscal. El precizează că Uniunea nu susţine aceste măsuri luate brusc şi fără o dezbatere.

„Nu am susţinut nici anul trecut, când au fost anunţate printr-o Ordonanţă de Urgenţă, cu câteva zile înainte de terminarea anului calendaristic şi fiscal şi nu susţin nici acum, fiindcă nu a existat o dezbatere, nu a existat un studiu, ce se va întâmpla după introducerea acestor măsuri fiscale”, a declarat Kelemen Hunor.

Acesta a adăugat: ”Nu poţi să faci cu câteva zile înainte de terminarea anului, fiindcă nici companiile, nici societatea, nimeni nu poate fi pregătit pentru o astfel de schimbare şi nu este bine să faci brusc, şase luni măcar ar trebui să laşi, aşa cum scrie şi în legislaţia noastră internă, pentru ca toată lumea să se pregătească pentru o modificare fiscală şi mă îndoiesc că această dezbatere sau mă rog, dezbaterea OUG când va ajunge în Parlament va merge foarte lin. Nu ştiu dacă s-a gândit ministrul Finanţelor şi la o respingere a Ordonanţei undeva pe la mijlocul anului, ce va pune la loc sau cum va gestiona treaba. De aceea, eu cred că măsurile aşa brutale în zona fiscală, în zona de impozite sunt extrem de contraproductive”.

OUG privind măsurile fiscale prevede, între altele, o aşa-numită taxă pe lăcomie aplicată băncilor şi impozite de 2% şi 3% pe cifra de afaceri, în domenii ca telecom şi energetic.

OUG privind măsurile fiscale prevede, între altele, o aşa-numită taxă pe lăcomie aplicată băncilor şi impozite de 2% şi 3% pe cifra de afaceri, în domenii ca telecom şi energetic.

 

Recomandările redacției