Khalaila, în tribună și cu Petrolul? Utiștii, pe calea aerului spre Ploiești, via București

0
20

„Bătrâna Doamnă” e primul lider stagional în Liga a II-a, după 3-0 cu Dunărea Călărași. Pentru arădeni urmează, însă, o deplasare de risc maxim pe terenul unei pretendente la promovare. Petrolul Ploiești și-a luat și ea punctele în prima rundă, pe terenul celor de la Metaloglobus și are, la rândul ei, moral bun înainte de vizita UTA-ei.
„Roș-albii” se deplasează cu avionul spre sudul țării duminică, la orele după-amiezii. Ca de obicei, delegația arădeană se va caza la Hotel Mirage, de la Snagov, urmând ca drumul spre „Ilie Oană” din Ploiești să-l facă cu un autocar închiriat în ziua meciului. Fiindcă avionul spre Timișoara, de luni seara, nu mai poate fi prins, Rus et. comp. se vor întoarce acasă marți, după o scurtă ședință de pregătire pe unul dintre terenurile învecinate cu hotelul la care sunt cazați. Probabil și pentru confruntarea cu trupa lui Flavius Stoican, stafful tehnic utist va trebui să se descurce cu doi atacanți de meserie. Cazierul lui Ameer Khalaila nu a sosit nici acum din Israel și „oficialii” arădeni nu pot da garanții că acest lucru se va întâmpla până luni, atâta timp cât nu mai depinde de ei.
Tot spre București, dar mai repede, adică sâmbătă, va pleca și tânărul goal-keeper, Raul Opric, pentru o acțiune a reprezentativei „tricolore” Under 18. O săptămâna mai târziu, va fi rândul lui Cătălin Vulturar să plece la lotul național, dar la cel Under 16.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.