Preşedintele Iohannis a promulgat legea care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 14 ianuarie a.c., următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019)„, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. „Art. 3. – (1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”, prevederea legea promulgată.Premierul Ludovic Orban a anunțat, însă, pe 10 ianuarie, că Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocațiilor, până când vor fi găsite resurse financiare. Șeful Executivului a precizat atunci că cel mai probabil banii vor fi alocați la rectificarea din iulie.

%MCEPASTEBIN%

Recomandările redacției