iohanisPreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost desemnat, ieri, candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL) pentru alegerile prezidenţiale. Iohannis a precizat că, dacă va fi ales şef de stat, va garanta direcţia occidentală, orientată spre Vest, a României, precum şi independenţa Justiţiei, precizând că în aceste două zone va gira parcursul de până acum. Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că vine din administraţia locală spre Preşedinţia României pentru a schimba regulile jocului politic de până în prezent, el arătând că îşi doreşte mai puţină gălăgie şi mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei prezidenţiale. El a declarat agenției Mediafax că: „Eu vin de la Sibiu, din administraţia locală. Unii îmi spun că nu sunt parte a jocului politic de aici din Bucureşti şi nici nu doresc să fiu. Vă spun direct: vin din administraţia locală spre Preşedinţia României pentru a schimba re­gulile jocului politic de până acum”. Iohannis a precizat că, în vi­ziunea sa, preşedintele României trebuie să fie un model de onestitate, echilibru, bună-credinţă şi comportament. „Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie, mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei prezidenţiale. Vrem ca după un deceniu de conflict şi scandal să avem un deceniu de corupţie, răzbunare şi incompetenţă? Eu propun României un deceniu de prosperitate şi stat de drept”, a punctat Iohannis.
Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PDL Arad a spus: „Trebuie cu toții să ne organizăm și să începem campania de strângere de semnături. Vom avea discuții cu toate cele 78 de filiale din județ. Sunt sigur că vom depăși nu­mă­rul de semnături pe care-l vom primi ca target de la conducerea centrală. Însă, cel  mai important este ca în toamnă numărul de voturi să fie mai mare decât nu­mărul de semnături de susți­- nere a candidaturii de lui Klaus Iohannis”.

Recomandările redacției