Conform Mediafax, Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 14 ianuarie a.c., un mesaj cu prilejul redeschiderii redacției Radio Europa Liberă în România. Iohannis a apreciat rolul instituţiei media în perioada comunistă şi a subliniat nevoia de informare corectă. De asemenea, preşedintele afirmă că există politicieni pe care îi deranjează adevărul şi libertatea de exprimare.

La jumătatea lunii iulie, Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/ Radio Liberty, RFE/RL) a anunţat că va lansa noi servicii de ştiri în România şi Bulgaria, în decembrie 2018, după zece ani de la închiderea redacţiilor de aici, într-o încercare de a consolida peisajul media din cele două ţări. Jurnalista Sabina Fati va conduce redacţia Radio Europa Liberă din România, stabilită la Bucureşti.

„Redeschiderea redacției în limba română este o veste bună, pentru că o societate sănătoasă se bazează pe o presă liberă, iar dumneavoastră ați demonstrat că sunteți profesioniști în acest domeniu.

Într-o Europă divizată, care se confruntă cu multiple amenințări, unele dintre ele de natură internă, avem nevoie de presă independentă care să ajute cetățenii să discearnă adevărul într-un ocean mediatic de minciună, știri false și manipulare.

Tendințe extrem de periculoase pe care le credeam îngropate într-un trecut sumbru au reapărut astăzi, ascunse sub forme subversive, în discursurile populiste și pline de demagogie ale unor politicieni dispuși să sacrifice chiar viitorul unei națiuni în numele unor interese meschine și personale.

Umbra întunecată a intoleranței, autocrației și a discursului urii se abate iar asupra continentului nostru.

De aceea, demersul dumneavoastră devine cu atât mai important. Aveți o dublă responsabilitate, de a vă ridica la înălțimea renumelui istoric al postului dumneavoastră și de a deveni un avanpost respectat în misiunea nobilă a corectei informări”, a transmis Iohannis în mesajul său.

 

 

Recomandările redacției