Klaus Werner încearcă să ne ducă cu zăhărelul

0
80

Înainte de summitul de la Sibiu, Viorica Dăncilă spunea că preşedintele Iohannis, dacă tot este el singurul care reprezintă ţara, ar trebui să ceară boşilor europeni aderarea României la Schengen şi ridicarea MCV-ului. Cum era şi era normal, Iohannis a fost ches­tionat pe această temă şi trebuia să spună ceva.
„Din păcate, avem politicieni care atacă justiția, instituțiile europene. Așa că, din păcate, în loc să avansăm , au apărut acele discuții despre statul de drept, discuții antamate de politicieni care își doresc altceva decât binele țării. Curând, vom fi și în Schengen și vom scăpa și de MCV“, a declarat Klaus Iohannis.
Probabil, acel „în curând” vrea să însemne în cel de al doilea mandat al său la Cotroceni, aşa că românii care vor Schengen şi ridicarea MCV ar face bine să-l voteze pe el. O simplă gogoaşă electorală, o încercare de amăgire a naivilor, în care nici măcar el nu crede. Dacă ar fi avut oareşce promisiuni în acest sens, cu siguranţă nu ar fi scăpat ocazia de a vorbi la Summit-ul Consiliului Uniunii Europene, în prezenţa a 27 de şefi de state, despre prelungirea aberantă a nedreptăţirii României.
O întrebare directă, apăsată, ar fi impus din partea grangurilor Europei un răspuns, fie el şi unul ambiguu şi diplomatic, dar s-ar fi dovedit că pe Iohannis chiar îl interesează ca România să fie tratată ca oricare membru cu drepturi depline şi nu ca o cenuşereasă. Probabil, însă, că fuhrerul Merkel, şefa lui Klaus Werner, l-a prevenit cu o zi înainte, la întâlnirea cu FDGR, să nu-l pună dracul să cuteze să pomenească de Schengen. Una dintre ideile lui Macron se referă la reformarea Schengen, iar o abordare frontală din partea lui Iohannis ar fi fost pentru preşedintele Franţei o minge ridicată la fileu. Lucru care, desigur, ar fi deranjat-o teribil pe Merkel, care are concepţii radical diferite de cele ale lui Macron. Nu în ultimul rând, s-ar putea ca ideile lui Macron să salte şansele viitoarei construcţii parlamentare europene pritocită de către acesta, mai ales în condiţiile în care ALDE va intra în aceasta, iar PPE să înregistreze o scădere serioasă.
Revenind la aderarea la Schengen şi ridicarea MCV, mă îndoiesc că, şi dacă Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale, României i se va face dreptate. Cele două chestiuni au fost folosite la nesfârşit ca instrumente de şantaj pentru cedarea către alte state- respectiv Germania şi Olanda-a unor obiective strategice de importanţă vitală pentru România, plus satisfacerea intereselor Austriei în România. Prin urmare, atâta vreme cât aceste pretenţii nu vor fi satisfăcute, poate să aibă Iohannis inclusiv guvernul său, România nu va fi acceptată în Schengen, iar acuzaţiile privind încălcare statului de drept şi stoparea luptei împotriva corupţiei vor fi motive de menţinere a MCV. Iar vrăjelile despre solidaritate, unitate şi aşa mai departe, cu care au venit boşii Europei la Sibiu, vor rămâne simple vrăjeli, cu nimic deosebite de cele fluturate în campania electorală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.