Kosovo și Catalonia

O parte din teritoriul național al Serbiei și-a declarat independența în urmă cu câțiva ani, mai precis în 2008. Atunci, o serie de țări democrate, care erau conduse de politicieni ce gândeau doar prin prisma corectitudinii politice, s-au întrecut în a recunoaște independența Kosovo, pentru că nu-i așa, sârbii erau niște bestii care numai cu epurări etnice se ocupau, iar albanezii din Kosovo, niște mielușei, care n-au persecutat pe nimeni neam de neamul lor și nici măcar nu erau conduși de politicieni ce făceau parte din organizații criminale. Așa, în ciuda avertismentelor lansate de anumite țări mai responsabile, printre care și România, ne-am trezit cu un precedent periculos în Europa, precedent invocat și de Rusia, atunci când a alipit Crimeea. Spun acest lucru, lăsând la o parte drepturile istorice ale Rusiei asupra acelui teritoriu, care a ajuns în posesia Ucrainei dintr-un capriciu pervers a lui Hrușciov, la fel cum s-a întâmplat, de altfel, și cu Sudul Basarabiei și Nordul Bucovinei, pe vremea lui Stalin.
Acum, acești „apostoli” ai corectitudinii politice s-au trezit în fața unei mari probleme. Catalonia. Cea mai bogată regiune a Spaniei, de fapt o comunitate autonomă, este pe cale să-și proclame independența în câteva zile. Acum, în joc nu mai este un stat „paria” ca Serbia, ci un stat membru al NATO și al Uniunii Europene, unul dintre stâlpii democrației. Iar perspectiva este cu totul alta.
Politicienii europeni care nu au interes să sprijine fenomenul separatist, susțin poziția guvernului de la Madrid, care, pe bună dreptate, nici nu vrea să audă de preten­țiile catalanilor cu minți înfierbântate care vor să se rupă de Spania. Flamanzii, în schimb, care au și ei „fantezii eroice” sunt de altă părere, cum sunt și propagandiștii Rusiei. Aceștia din urmă ar da orice „să bage mortu‘” în UE, pentru a slăbi blocul comunitar și pentru a justifica alipirea Crimeei.
Dar, după cum obseva un cunoscut analist de politică internațională, referendumul organizat recent nu a fost chiar un succes pentru partizanii independenței Cataloniei. În urma confruntărilor violente între forțele de ordine spaniole și catalani, locuitorii provinciei au fost chemați la grevă generală, o grevă care ar fi trebuit să paralizeze activitatea din zonă. Greva a avut loc, dar din cauza numărului relativ mic al participanților, nu a fost în măsură să producă efectul scontat. Se pare că mulți locuitori se tem totuși de schimbare, de ceea ce ar însemna ruperea legăturilor cu Spania și implicit  ieșirea din Uniunea Europeană. Deci meciul între Madrid și Barcelona încă se joacă, deși separatiștii lasă să se înțeleagă că l-ar avea în mână. Din punctul meu de vedere, guvernul central are toate atuurile pentru a păstra integritatea țării. Declararea independenței ar putea fi urmată de dizolvarea tuturor structurilor de conducere ale provinciei, structuri care sunt separatiste. Iar dacă situația o cere, se poate interveni manu militari, prin folosirea Armatei, pentru stabilirea ordinii constituționale. Sunt aproape sigur că marile puteri și „apărătorii drepturilor omului” nu vor avea de data aceasta prea multe de comentat.
În concluzie, nu cred că sunt șanse foarte mari să ne trezim cu un nou Kosovo, cu capitala la Barcelona.