Kovesi cere miniștrilor Justiției din Europa volumul de dosare ce pot fi cercetate de Parchetul European

0
107

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu spune că a primit o scrisoare din partea șefei Parchetului European (PPE), Laura Codruța Kovesi, care solicită date referitoare la dosare existente în România care sunt și de competența structurii europene pe care o conduce. Concret, a explicat ministrul, scrisoarea nu a fost transmisă doar României, ci tuturor miniștrilor de justiție ale statelor membre, și are scop stabilirea numărului de cauze ce sunt de competența PPE astfel încât Kovesi să poată face dimensionarea instituției în funcție de volumul de cauze. „Am avut un schimb de scrisori. Procurorul european Kovesi a transmis tuturor miniștrilor de justiție o scrisoare prin care se solicită anumite statistici, ca să poată dimensiona volumul de activitate al acestui parchet european şi corelativ structura echipei. Acest demers este în curs. Pe baza datelor primite de la toți miniștri de justiție din Europa se va face dimensionarea acolo”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.