„Unii oameni se nasc obosiţi“, are o vorbă un bun prieten de-al meu.  Sunt oameni cărora  li se pare că  soarta întregii lumii stă în mâinile lor şi orice fleac, pentru ei devine o muncă titanică. Nu aşa stau lucrurile şi cu Gheorghe Ghenof. Un pompier care este de 35 de ani pensionar, dar care, nici acum la 85 de ani nu a …depus armele. „Azi, la 85 de ani nu pot să stau liniştit în faţa televizorului, cum poate ar fi normal, pentru că inactivitatea m-ar pune pe butuci. De mic copil, de pe la 7 ani am fost deprins cu munca. La început pe lângă grădină şi cu animalele pe care le aveau păinţii mei.  Determinant pentru mine a fost însă  un maistru pe care l-am avut la Ploieşti, când eram ucenic. Omul era de o mare severitate, dar în aceeaşi măsură şi de o exemplară corectitudine. De la el  am învăţat respectul pentru lucrul bine făcut. Odată mă plimbam cu el pe un câmp şi mi-a spus: «Bă, vezi floarea-soarelui cât este de perfectă . Aşa să faci şi tu lucrurile în viaţă, cât mai aproape de perfecţiune.» Şi, de aceea tot ce am primit  de făcut,  am luat ca pe un lucru pe care trebuie să-l duc la capăt, cât mai bine cu putinţă. Adică cu responsabiliate. Şi aşa am tratat totul. Nu conta că e o chestiune mai mică sau mai mare. Pe toate am încercat să le rezolv foarte bine. Asta m-a ghidat în viaţă şi, până acum, acest crez mi-a adus multe satisfacţii “. Dacă
ar fi să deruleze filmul înapoi Gheorghe Ghenof a urcat treaptă cu treaptă scara vieţii profesionale, dar şi de familie. A început cu munca câmpului, apoi a făcut o şcoală de ucenici, apoi liceul la seral. Pe urmă a intrat la şcoala de ofiţeri de pompieri.  A urmat Academia Militară, fiind al treilea pe ţară, ca medie de intrare. Era printre puţinii pompieri care au reuşit la Academie. „Am fost serios tot timpul, poate nu întâmplător, la 28 de ani eram locţiitorul comandantului pe regiune. Eram doar un simplu locotenent-major“, îşi aminteşte omul. Au urmat treptele fireşti în cariera militară şi de-a lungul carierei sale, omul a văzut atâtea nenorociri şi drame, cât pentru şapte vieţi. ,,Din păcate, totdeauna noi veneam când se putea salva prea puţin. De atunci mă gândeam că multe dintre aceste tragedii puteau fi evitate cu o atenţie mărită. Cred că a fost prea mult chiar şi pentru mine. De aceea, în anul 1981, la 50 de ani m-am pensionat, cu gradul de colonel’’, adaugă Ghenof.
Dar cum nu era în firea acestui om să stea deoparte, anul următor a devenit profesor la un liceu arădean, intrând, după câţiva ani,  în pensie a doua oară, ca să spunem aşa. În vacanţe, ca să nu treacă vremea… prea greu, a mai fost şi ghid turistic la ONT. Totuşi ani de zile, după ce a trecut în rezervă, s-a gândit la faptul cum putea să ajute oamenii, pentru ca aceştia să-şi protejeze bunurile împotriva incendiilor. Mai dădea un sfat  la prieteni, mai ajuta pe altul să acopere lemnăria casei cu soluţie ignifugă. Dar toate acestea erau la nivel de servicii amicale. ,,Nici nu mă gândeam la bani, eram bucuros că pot să ajut nişte oameni”, spune fostul pompier.  Acesta mai spune că „Oamenii dau o căruţă de bani pentru realizarea casei mult visate şi pe urmă, în cele mai multe cazuri însă, se zgârcesc la un efort financiar insignifiant faţă de investiţia totală“. Ne referim aici la tratarea lemnului cu substanţe speciale de ignifugare. Din experienţa pe care o am şi din constatările făcute pe teren, pot spune cu mâna pe inimă, că cel mult un procent de 10% din numărul de imobile sunt ignifugate. Toţi îşi spun că nu are cum să se întâmple chiar la mine. Dar când se întâmplă, de multe ori este prea târziu. Evitarea unui potenţial dezastru se poate face prin prevenire, capitol la care un loc deosebit de important îl ocupă tratarea lemnului cu substanţe speciale. Acestea opresc sau încetinesc foarte mult arderea. Mai pe scurt spus, procedeul se numeşte ignifugare. La un incendiu normal lemnăria nu se aprinde. Am demonstrat asta şi în cadrul unor expoziţii. Am avut machete de lemn pe care am turnat benzină , după care le-am aprins. Practic a ars stratul de benzină, lemnul rămânând absolut intact. Lemnele pe care nu le-am tratat cu soluţie de ignifugare au ars ca nişte torţe. La un foc major lemnul poate arde foarte superficial, iar incendiul nu se propagă, ceea ce limitează extrem de mult pagubele’’, punctează Ghenof.
De-a lungul timpului, Gheorghe Ghenof, prin firma sa, a ignifugat şi tratat cu insecto­fungicide peste 200 de clădiri, din care cele mai multe au fost din Arad, dar şi din alte oraşe din regiune.  „Acum muncesc pentru nepoţi şi strănepoţi. O dată sau de două ori pe lună particip la balurile pensionarilor, unde ne simţim foarte bine, alături de buni prieteni.“ Un astfel de prilej a fost şi la finele săptămânii trecute, când colonelul în rezervă Gheorghe Ghenof i-a strâns pe toţi cei dragi şi le-a spus: „Pentru toţi cei care mai au dubii: da, am făcut 85 de ani!“. Sala a răsunat de „La mulţi ani cu sănătate!“. Poate au fost şi câteva lacrimi de bucurie pe acolo, dar
n-am băga mâna în… foc. Ce s-ar mai putea spune?  Că la 85 de ani, omul continuă să fie foarte activ şi este un exemplu de viaţă cu adevărat împlinită.

Recomandările redacției