Președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), Markku Markkula, a vizitat vineri Aradul, după-amiază susținând în primăria municipală o conferință de presă. „Motivul principal pentru care suntem aici este să vedem ce s-a realizat, pentru că au fost progrese enorme în regiune, iar restul UE trebuie să conștientizeze aceste lucruri raportat la noile condiții cu care se confruntă UE. Rolul meu este să reprezint toate orașele și regiunile UE; avem 350 de membri. Noua strategie de dezvoltare regională este bazată pe stimularea spiritului antreprenorial, pe crearea de noi locuri de muncă”, a spus Markku Markkula explicând scopul vizitei sale.
Inevitabil, s-a vorbit despre cea mai arzătoare chestiune a zilei: celebrul deja Brexit, referendumul organizat în Regatul Unit asupra rămânerii sau ieșirii țării din Uniunea Europeană. „Brexit este o chestiune importantă. Mă așteptam ca majoritatea să voteze altfel, dar aceasta este realitatea, acesta este rezultatul, și trebuie să depășim situația. Dacă britanicii vor să iasă din UE, vor ieși. Negocierile de ieșire vor dura poate doi ani, dar am dori ca Europa să nu acorde exces de atenție acestei teme. Avem nevoie să ne concentrăm pe investiții strategice și crearea de locuri de muncă, să fim toți mai uniți și mai concentrați pe construcția proiectului nostru european. De asta avem nevoie: locuri noi de muncă, o nouă creștere economică, locuri de muncă pentru tineri și o colaborare mai strânsă, bazată pe valorile noastre europene: libertate, deschidere, solidaritate”, a spus Markku Markkula.
Mesaj pentru separatişti şi eurosceptici
Referitor la o posibilă revenire a Marii Britanii asupra deciziei de părăsire a Uniunii Europene, președintele CoR s-a arătat a fi rațional, respingând varianta… visării: „Sunt mulți pași care vor urma și, cum spuneam, trebuie să ne concentrăm pe propriile noastre obiective: o Europă mai bună, o Europă mai unită nu neapărat prin schimbări structurale majore ci prin angajament mai ferm pentru viitorul economic, social și de protecția mediului la nivel european”.
În opinia sa, toți membrii Uniunii Europene, inclusiv separatiștii și euroscepticii ar trebui să urmărească cu maximă atenție care vor fi consecințele părăsirii Uniunii asupra cetățenilor obișnuiți și să învețe din aceasta. „Cred că toți, valabil și pentru Catalonia, este bine să urmărească ce se va întâmpla de acum în UK, care vor fi consecințele pentru cetățenii obișnuiți, pentru afaceri. Dacă le va merge bine, poate vor fi mai multe voci care vor cere ieșirea, dar poate va fi invers, iar oamenii din UK vor fi dezamăgiți. Ceilați vor învăța de aici, așa că e bine să ne concentrăm pe problemele concrete, nu pe speculații despre dacă e mai bine să fii in sau out. Să ne concentrăm toate eforturile pe revigorarea economiei, locuri de muncă mai bune, un mediu mai bun, schimbările climatice. E nevoie să muncim mai mult”, a spus în încheiere Markku Markkula.

Recomandările redacției