Lucrările avansează în condiții optime la proiectul cu obiectivul de investiție „Reparații șarpanta și schimbare învelitoare la Căminul Cultural din localitatea Păuliș”. Acest proiect a fost semnat pe data de 12.11.2013, iar astăzi se află în plină desfășurare.
De efectuarea lucrărilor constructive se ocupă o firmă specializată care, după cum ni s-a spus, odată ce i-a fost încredințată lucrarea, a asigurat că o va duce la bun sfârșit în termenul stabilit și în parametri contractuali stabiliți.
Primul edil al comunei Păuliș, profesorul Petru Nicoară ne spunea vizavi de aceste lucrări: „acest proiect European inițiat de Primăria Comunei Păuliș are în vedere o realizare la cele mai înalte standarde, care să dea un aspect european acestui obiectiv – Căminul Cultural, contribuind totodată la schimbarea în bine a percepției generale asupra centrului localității care este și centru de comună“.
Sport 36
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »