Aradul va avea un centru educaţional şi de promovare în domeniul mediului, construit din bani europeni, pe un proiect transfrontalier. Este vorba de Green House – Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului, care va fi amenajat în tabăra de tineret de la Căsoaia. Consiliul Judeţean a ales deja un constructor pentru lucrări, contractul de execuţie fiind semnat astăzi, la sediul administraţiei.

Beneficiarul centrului este Centrul Cultural Judeţean, iar fondurile obţinute pe acest proiect proiect prin programul de Cooperare transfrontalieră România – Ungaria se ridică la aproape 510.000 de euro. Consiliul Judeţean Arad va mai avea însă de asigurat o cofinanţare la proiect. Din cele şase firme concurente la licitaţia pentru construcţia centrului, CJA a ales firma AMAHOUSE SRL, pe baza preţului cel mai scăzut.

Proiectul Green House (Casa Verde) prevede înfiinţarea unui centru educaţional modern în care să se desfăşoare acţiuni de educaţie ecologică, păstrare şi promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor locale comune, specifice comunităţilor din împrejurimile Aradului – partenerul român, şi ale oraşului maghiar Mako, partenerul maghiar din proiect. „Am reuşit să accesăm fonduri pentru înfiinţarea centrului la scurt timp după preluarea în administrare a taberelor. Faţă de alte proiecte de acest gen, valoarea finanţării obţinute de noi este una ridicată. Implementarea proiectului Green House – Casa Verde şi în special, realizarea Centrului de informare şi educare în protecţia mediului în Tabăra de tineret de la Căsoaia aduce o contribuţie importantă la realizarea uneia dintre obiectivele majore ale administratiei arădene, şi anume dezvoltarea şi promovarea sectorului turistic“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Inaugurarea, peste maxim şase luni

Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului va asigura o locaţie modernă, amenajată conform standardelor europene, în care se vor putea desfăşura  activităţi diverse din domeniul educaţiei ecologice şi protecţia mediului, de la cursuri şi conferinţe şi până la expoziţii tematice şi ateliere de lucru. Prin proiect se urmăreşte dezvoltarea interesului pentru meştesugurile tradiţionale practicate în zonă, cu accent pe reafirmarea şi confirmarea caracterului comun al comunităţilor locale din cele două ţări. În centru se vor ţine cursuri de educaţie ecologică, dezbateri, instruiri de supravieţuire în natură şi prezentări pe tema tradiţiilor locale precum: olăritul, ţesutul la război, împletitul nuielelor, pictura pe lemn.

În cadrul proiectului Green House s-a obţinut finanţare şi pentru dotări, nu doar pentru construcţie. Centrul va beneficia de o sală de conferinţe cu o capacitate de 150 locuri, bucătarie dotată la cele mai înalte standarde, precum şi facilitati de cazare a participanţilor la evenimentele desfăşurate în incinta centrului. Diferite evenimente vor putea fi organizate şi în curtea centrului, unde va fi realizat un amfiteatru“, a spus Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad. În cadrul proiectului se asigură respectarea principiului egalităţii de şanse, clădirea nou construită urmând a fi amenajată inclusiv pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi. Autorităţile spun că vor putea tăia pangliga de inaugurare a centrului peste maxim şase luni.

Recomandările redacției