Am participat recent la o înmormântare în unul dintre cimitirele de pe raza municipiului Arad, acela de la UTA. Cel dispărut dintre noi fiind o personalitate din lumea artistică – este vorba despre artistul plastic Mihai Takacs – la înmormântare au participat câteva sute de oameni, poate chiar o mie. Majoritatea celor care l-au condus pe Mihai Takacs pe ultimul drum au fost persoane din zona culturii şi artei, a literaturii şi jurnalisticii, oameni cu o anumită aplecare spre activităţile intelectuale.
Slujba de înhumare a avut loc în faţa unei capele, fiind susţinută de câţiva preoţi. Despre activitatea şi calitatea de artist şi de cetăţean al oraşului Arad ale lui Mihai Takacs au vorbit jurnalistul Andrei Ando, directorul executiv al Asociaţiei „Arad, Capitală Europeană a Culturii-2021“ şi scriitorul Cornel Marandiuc.
Atmosfera a fost una apăsătoare, am văzut feţe plânse, tristeţea domina peste capetele aplecate, peste umerii apăsaţi de greutatea momentului. Aproape toţi ne cunoaşteam între noi, ne salutam cu gesturi aproape imperceptibile, cu o privire lungă, cu o ridicătură de sprâncene, cu o fluturătură uşoară de degete.
După slujba din faţa capelei s-a format o coloană care se îndrepta pe alei spre groapa rezervată ca loc de odihnă veşnică trupului celui care a fost Mihai Takacs. În urma sicriului a luat loc Flory Takacs soţia lui precum şi ceilalţi membri ai familiei. A urmat oficierea unei slujbe la groapă, după care trupul lui Mihai Takacs a fost dăruit lutului din care a venit, ca noi toţi, de altfel. Am remarcat că la slujba de înmormântare au participaţi preoţi de la toate confesiunile religioase, chiar în sutane, pictorul Mihai Takacs fiind iubit deopotrivă de către prelaţii tuturor bisericilor din Arad. Apoi, deşi slujba şi înhumarea s-au terminat, cei prezenţi, adunaţi în mici grupuri au rămas multe minute pe loc. Mihai Takacs era evocat în discuţiile lor, fapte şi aspecte din viaţa lui fiind reînviate de cei prezenţi.
Împreună cu scriitorul Vasile Dan, am vorbit şi noi despre Mihai Takacs. L-am cunoscut bine amândoi pe Mihai Takacs, scriitorul chiar şi-a folosit influenţa pentru a-l sprijini în anumite etape ale vieţii şi creaţiei sale. Apoi, încet-încet discuţia a alunecat spre faptul că în Arad foarte multe personalităţi îşi trăiesc nemurirea în acel cimitir. Care cimitir ar putea fi organizat ca un fel de pelerinaj spre cei care au făcut cultură, istorie şi artă în Arad. Căci, la urma-urmei un cimitir poate şi trebuie să fie atât un loc de artă funerară, cât şi un loc unde personalităţile unei aşezări pot da o lecţie de istorie urmaşilor lor.
Într-adevăr, cei de la Primăria Arad au sistematizat cumva cimitirul, l-au parcelat şi l-au denumit. A-III, E-IV, G-II. Dar ar fi necesar ca la intrarea în cimitir să se afişeze un plan al cimitirului, un tabel cu numele personalităţilor îngropate aici. Astfel, cei ce vor să se reculeagă la mormântul vreunei personalităţi sau a unei cunoştinţe sau rude să fie ghidat uşor spre mormântul cu pricina. Vasile Dan spunea că un bun exemplu este cel de la Cimitirul Montparnasse din Paris, unde datorită planului de la intrare i-a fost lesne să ajungă la mormintele românilor Tristan Tzara, Constantin Brâncuş, Emil Cioran şi Eugen Ionesco.
De asemenea, n-ar strica o staţie de amplificare, discursurile ce au avut loc nefiind receptate de toată lumea.
Miercuri, 22 aprilie este o sărbătoare tristă: Flory Takacs îşi aniversează ziua de naştere. La mulţi ani, Flory Takacs!
