La Covăsînţ, un grup de militari rezervişti beau apă poluată şi mănâncă promisiuni oficiale

Oameni de diferite vârste şi condiţii caută pe diferite căi să rezolve problemele de viaţă cu care se confruntă. Când problemele devin acute şi rezolvările nu vin de nicăieri, oamenii apelează la presă în speranţa că aducerea pro­blemelor în atenţia publicului va mişca ceva în mecanismele care ar trebui să rezolve ce e de rezolvat. Am primit la redacţie o scrisoare în care amărăciunea provocată de o problemă gravă dar rezolvabilă se amestecă cu disperarea născută din încremenirea celor care, teoretic, ar trebui să facă ceva. Scrisoarea este semnată, în numele unui grup de militari în rezervă, de colonelul în retragere Dumitru V. Gafencu.
Scrisoarea este prea lungă pentru a putea fi reprodusă, aşa că vom spicui câteva citate, şi este însoţită de două copii după documente emise de prefectură şi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare a judeţului Arad – ambele fiind răspunsuri ale instituţiilor amintite la solicitări ale petiţionarilor.
Grupul în numele căruia este semnată scrisoarea locuieşte în Covăsînţ, într-un grup de case căruia i se spune Ciocuţa, în condiţii medievale: drumuri distruse, riscuri de alunecări de teren generate de defrişarea masivă a culmilor din apropiere, absenţa apei potabile. Dintre toate acestea, apa potabilă răzbate ca fir roşu al disperării localnicilor. Conform scrisorii, pânza frea­tică este puternic poluată, deci este un factor major de risc, iar aducţiune de apă potabilă nu s-a făcut şi nici nu sunt speranţe să se facă. Apeluri la autorităţi şi la factori decizionali s-au făcut de multă vreme, dar răspunsurile nu spun nimic iar de remediat situaţia nici nu poate fi vorbă.
„Mai există români curajoşi? Mai caută cineva dreptatea în România?”, întreabă oştenii rezervişti în scrisoare. „Nu ne lăsaţi pradă Bolii albastre! Acum aveţi bani, aveţi forţă de muncă, aveţi apă şi de vândut la unguri. Puneţi boii şi carul la locurile lor. Faceţi rost urgent de bani şi daţi-ne apă potabilă! Faceţi-o urgent! Nu uitaţi că este vorba de viaţă şi de moarte!”, strigă cu disperare oamenii din vârful Covăsînţului.
Rezerviştii enumeră oprirea aducţiunii de apă potabilă la 1.300-1.400 de metri de casele lor, scoaterea Covăsînţului din orice proiect de introducere a alimentării cu apă potabilă, dezinteres faţă de soarta oamenilor, risipă nepermisă de fonduri pentru lucrări fără legătură directă cu calitatea vieţii, iresponsabilitate socială a autorităţilor, birocraţie şi superficialitate, necunoaşterea realităţilor din teren, insensibilitate faţă de problemele oamenilor.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare a judeţului Arad le răspunde ace­loraşi petiţionari că în Masterplanul de extindere a infrastructurii de apă este prinsă şi comuna Covăsînţ (prefectura spunea că nu e prinsă).
Foştii militari, acum în rezervă, înţeleg că problema lor cea mare, apa potabilă, se va rezolva cândva…, în viitor…, poate că la sfârşitul lumii sau la sfântu-aşteaptă, dar nu vor să se dea bătuţi: „Noi vom continua lupta cu arme grele, fiindcă muniţia armamentului uşor de infanterie a rămas fără efect”, scriu disperaţii din Covăsînţ.
Aşadar răspunsuri sunt, le-avem anexate în copie la scrisoare, dar nu-s soluţii. Nici speranţe nu sunt. Este însă un grup de oameni care, în România secolului XXI, trăiesc în comuna Co­văsînţ ca-n Comuna Primitivă.