La DDAC Arad a fost „Ziua Porților Deschise”

0
78

Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad a organizat zilele trecute o serie de manifestări derulate sub egida „Ziua Porților Deschise”.

Cu acest prilej, porţile serviciilor din cadrul DDAC Arad au fost deschise vizitatorilor

„Prin această sărbătoare am vrut să facem cunoscute serviciile oferite în cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. Vrem să promovăm în rândul arădenilor aceste servicii, să-i informăm despre posibilitățile pe care instituția noastră le are. Noi realizăm ansamblul de măsuri, programe, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale, aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă” a declarat Oana Pârvulescu, director general la DDAC Arad

De „Ziua Porților Deschise” au avut loc expoziţii cu produse (tablouri, felicitări, bijuterii handmade) realizate de tinerii cu dizabilităţi din cadrul Atelierului Creativ, de cei ai Centrului Social cu Destinaţie Multifuncţională Tarafului şi de beneficiarii Centrului de zi pentru vârstnici Căpitan Ignat.

Vârstinicii de la Centrul de Îngrijire de pe Bodrogului și cei care au ținut să le fie alături s-au bucurat și de un program muzical oferit de formaţia „Banda lui Iosif Moldovan”. Tot aici elevii de la Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad au susținut un recital de dans artistic.

La Complexul Curcubeu, cei mici au avut parte de activităţi practice,  încununate cu o expoziţie intitulată sugestiv „Curcubeu”

Și în Centrele de Zi Pentru Vârstnici din cartierele Aradului au avut loc o serie de activități și programe artistice, menite să aducă cel puțin un zâmbet pe fețele celor aflați la vârsta amintirilor.

Arădeni de toate vârstele au „intrat” așadar pe ”porțile deschise” ale DDAC, grație unei manifestări ce se dorește a deveni tradițională, a unei instituții cu un rol important în viața socială a orașului.

 

(P.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.