La Ignești, modernizările vor continua și în acest an

0
132

Interviu cu Ioan Marinel Urs, primarul comunei Ignești

IMG_3424 IMG_3425 IMG_3426 IMG_3427 IMG_3430 IMG_3431 IMG_3432 IMG_3434Am purtat recent o interesantă discuție cu Ioan Marinel Urs, primarul comunei Ignești, Discuția a avut ca temă, firește, unele din reali­zările ultimei perioade. Comuna are în componență patru sate: Ignești (centru de comună), Minead, Nădălbești și Susani. Frumoasele locuri unde e amplasată comuna și firea primitoare a oamenilor fac din fiecare vizită în această comună un eveniment aparte. Asta se vede și din primirea pe care ne-a făcut-o chiar primarul comunei.
– Ce mai faceți și care mai e situația în comună la dumnea­voastră, domnule primar?
– Pentru început vreau să vă spun bun venit în comuna noastră și să observ că de aproape jumătate de an nu ne-am mai întâlnit. La noi, oricând veniți, mereu presa va avea ușa deschisă și sunteți așteptați cu drag, deoarece trebuie să spunem și altora realitățile de pe la noi.
– Care ar fi, domnule primar, realizările anului 2014?
– Deși comuna Ignești este o comună mică ne-am străduit să facem câte ceva, așa după cum am mai discutat cu o altă ocazie. Iar acum, acum este o situțaie aparte. La distribuirea banilor pentru buget, Guvernul a avut în vedere de a ajuta comunele mai slăbuțe și mai puțin dezvoltate, vorbesc de această distribuire de care a beneficiat și comuna noastră, Ignești. Vreau să subliniez că eu, ori am primit bani ori n-am primit, m-am străduit să mă descurc din veniturile proprii pentru a face unele obiective.
Cât privește anul 2014 eu consider că l-am încheiat destul de bine deoarece obiectivele pe care ni le-am propus le-am îndeplinit: nu m-am bazat pe banii de primit, pentru că știam că primesc bani puțini, fiind comună mică. Așa că bugetul pe 2015 este foarte bine venit. Mă bucur că s-a mai gândit cineva de sus și la comunele mici și sărace iar acest buget care ne-a revenit ne ajută să rezolvăm obiectivele propuse. Nu trebuie să uităm că în 2014, practic, pot să spun că nu am avut buget, față de ceea ce am realizat din fondurile proprii. Iată câteva realizări: am rezolvat reabili­tări la școlile din Ignești, Minead și Susani și construirea Căminului Cultural în Susani – acesta se va finaliza în acest an; mai era de pus țigla acoperișului.
– Ce obiective v-ați propus pentru 2015?
– Avem de finalizat unele obiective ce au fost începute în 2014 și unele pe care le vom continua: amenjarea cu pavele a trotuarelor din Ignești. De asemenea, vom finaliza lucrările de modernizare a drumului DC18, ce face legătura între Ignești-Susani-Nădălbești. Ne bucurăm că bugetul acestui an ne va permite să facem lucrările pe care ni le-am propus pentru ca și cetățenii comunei noastre să beneficieze de drumuri asfaltate, de utilități precum apa curentă, școli moderne, adică de un trai decent. Și oamenii de aici sunt plătitori de taxe și impozite an de an și până acum nu prea au văzut schimbări mari. Eu zic că nu trebuie să-mi poarte invidie unii colegi primari deoarece nu ni s-au dat sume mari, după cum se știe. Eu, de exemplu, m-am descurcat și când nu mi-au dat bani, adică din fonduri proprii. Așa că acum, cu banii ce-i primim, alături de banii proprii vom reuși asfaltarea a 3,3 km de drumuri și străzi. De anul trecut am demarat proiecte de modernizare a comunei, prin reabilitarea și asfaltarea de drumuri – în fiecare sat al comunei, prin construirea unui Cămin Cultural în satul Minead dar și a altor lucrări ce concură la bunul mers al vieții oamenilor din comună, mai ales că avem intenția de a organiza unele manifestări cultural-folclorice tradiționale. Vrem să renovăm acope­rișul de la blocul de locuințe – aflat în proprietatea Primăriei, vrem să reabilităm clădirea dispensarului medical – ce e în stare de degradare. Am finalizat și extinderea rețelei de apă potabilă în satele Minead și Ignești. Am obținut și un utilaj cu lamă pentru deszăpezire. De asemenea, era să uit, am renovat și sediul Primăriei – este cartea de vizită a comunității, l-am dotat cu echipamente noi ca și activitatea de aici, pusă tot în slujba oamenilor, să se desfășoare în bune condiții.
Noi sperăm ca prin aceste investiții în modernizări – care vor continua în următoarea perioadă, să mai reducem din migrația tinerilor din comuna noastră.
– Spuneți-ne câteva cuvinte despre situația arealului împădurit al comunei.
– Da, aveți dreptate, e un aspect important. Comuna noastră are o suprafață de circa 6.000 ha, din care circa 4.000 ha sunt acoperite cu pădure. Vă dați seama cât oxigen avem noi în această zonă?! Primăria are 800 ha de pădure, su­pra­față ce e foarte valoroasă pentru noi. De când sunt la conducerea primăriei păstrez cu sfințenie condițiile exploatării pădurii într-un regim strict silvic. Practic este singura noastră sursă de venit, având în vedere că taxele și impozitele sunt mici. Aici pământurile nu sunt considerate așa valoroase ca la Horia ori Pecica, de exemplu. Prin urmare sursa noastră constantă de venit e exploatarea lemnului: fie cel mai mărunt vândut populației comunei, fie bușteanul – căruia-i asigurăm o valorificare superioară și-l vindem prin licitație unor agenți economici. Numai anul trecut am exploatat și valorificat în jur de 2400-2500 mc de lemn – din care 1200 mc lemn de foc pentru populație. Odată ce facem exploatarea avem în vedere și… replantarea cu puieți. Câtă pădure avem nu ne batem joc de ea, vrem să rămână și la urmași. Avem în vedere specii de foioase: stejar, frasin dar și de cireș, ce cresc bine în zona noastră. Chiar și cu bani puțini am încercat – și eu spun că am reușit să schimbăm fața comunei în bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.