Masterplanul pe apă-canal continuă în județ cu lucrări la Ineu. În perioada 18 -31 iulie 2016, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., urmează să se efectueze o nouă serie de lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu.

Investițiile se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată de curând, incluzând branşamentele aferente. Aceste lucrări se vor derula în mai multe etape, conform programării zonelor de lucru.

Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice, de luni, 18 iulie, în intervalul cuprins între orele 09:00 – 17:00, sunt posibile întreruperi repetate de furnizare a apei potabile, urmând să fie afectate proprietăţile din partea de sud a oraşului, cele de pe Calea Traian şi Strada Ioan Slavici şi parţial cele de pe Strada Mihai Eminescu.

„Recomandăm populaţiei şi instituţiilor publice să îşi asigure rezerve de apă potabilă pentru situaţiile în care se impun restricţii de furnizare a acesteia.

Pe această cale ne cerem scuze pentru neplăcerile create şi vă mulţumim pentru înţelegere dorind să dăm asigurări ca echipele din teren vor face toate demersurile pentru a minimaliza disconfortul şi pentru a finaliza lucrările în timpul cel mai scurt”, au anunțat reprezentanții Companiei de Apă.

Proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Arad” este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

Recomandările redacției