Din punctul de vedere al urbanismului, orașul Arad se împarte în trei zone distincte. Prima zonă, centrul orașului, care îmbătrânește urât, cu edificiile sale emblematice, istorice, ce definesc Aradul. Apa­rent fără protecție, cu multe afișe ce semnalează pericolul căderii ornamentelor și a tencuielii. Trotuarele îngroapă clădirile în asfalt, care, strat peste strat, s-a ridicat la nivelul luminatoarelor pivnițelor, ori ale geamurilor de la camerele de subsol. Cu de la sine putere și îngăduința  administrației, proprietarii degradează stilul clădirii, înlăturând ornamentele, înlocuind ra­- mele geamurilor originale cu plastic, ori porțile de acces cu altele, diferite de  stilul fațadei. Toate uti­litățile sunt prezente pe fațadă, cofrete, țevi galbene, cabluri eșa­pamente și aparatele de condiționare. Pe partea carosabilă a străzilor sunt gropi, capace de canal montate defectuos, grătare mult sub nivelul asfaltului, remedieri făcute de mântuială, rasolite. În centru sunt o mulțime de spații în paragină, cu buruienile crescute în voie; spații aparținând de domeniile Primăriei ori fără stăpâni
A doua zonă este periferia, cartierele istorice, ce au renăscut și s-au modernizat, vizibil, în ultimii ani. Au apărut case noi, case „întinerite” exterior și interior, proprietarii dotându-se cu tot con­- fortul și cu toate facilitățile. Curțile sunt ordonate, nu lipsește gazonul, garajul, filigoria, grătarul zidit și buxușii. Crescătoria de animale de casă și grădina de zarzavat, dacă s-au mai păstrat, sunt izolate cu garduri de curtea „din față”. Este atât de  frumoasă periferia încât lasă impresia că străzile și cartierele sunt în întrecere. Este o plăcere să constați ordinea și curățenia în cartiere, cu rondouri la stradă, gazon și arbuști decorativi. Dar, nimic nu reprezintă ceva specific Aradului. Asemenea case cochete, cu anexe ordonate, toate, având multe elemente comune ce compun un stil nou, stilul rural modernizat și urbanizat. Peste tot  în orașele învecinate, asemenea periferii există, și toate se aseamănă între ele. Și totuși, Aradul are o zonă periferică, apropiată de centru, un cartier de fapt, Cartierul Funcționarilor, ale cărui clădiri sunt în majoritate la stradă. Un fel de periferie urbană „model 1900” diferită de Micălaca, de Sub Cetate, de Grădiște ori Bujac și de celelalte.
Ultima zonă „la margine de Arad”, compusă din alte zone distincte, toate prezentându-se într-o mizerie deplină. Este vorba de  intrările în oraș, pe cale ferată și pe șosele, zona protejată în Lunca Mu­- reșului, în special în lungul străzii Renașterii,  pășuni și zone necultivate din marginea orașului. Teritorii părăsite, neglijate, adevărate savane sunt și interurbanul Aradului.
Iar dacă ne pregătim pentru anul 2019, anul  „Capitalei verzi”, pentru început, să ne uităm în oglinda Pro Urbe să vedem întâi cum se oglindește zona de margine, din estul orașului. Aici există o importantă zonă comercială, cu mari magazine, cu depozite și reprezentanțe comerciale, un cartier cu blocuri, chiar și o bisericuță. Din oraș, accesul spre zona comercială se realizează pe șoseaua națională până la sensul giratoriu și pe mult circulata stradă a Voinicilor, ce traversează strada Renașterii. Savana este caroiată cu străzi asfaltate, ce trasează parcelele ocupate fantezist cu clădirile amintite. Caracteristica zonei este alternanța buruie­- nilor, arbuștilor și a spinilor, cu parcele luxoase, cu gazon, și alei asfaltate. Vegetația sălbatică împiedică și vizibilitatea la intersecțiile drumurilor asfaltate pe traseul ce conduce spre strada Voinicilor. Printre ierburi, ca o capcană ce-și așteaptă victime, o gură de canal perfidă, mascată printre ierburi, rânjește negru. Pe strada Digului colț cu Voinicilor, se termină savana în triumf, gunoaie, peturi, hârtii, toate intens colorate, o sarabandă sinistră, în locul unui rondoul cu flori.

Recomandările redacției