Moneasa 1  Săptămâna trecută am stat de vorbă cu domnul Ioan Herbei, primarul comunei Moneasa. De fapt, l-am aşteptat preţ de câteva zeci de minute la Primăria din Moneasa, deoarece, după cum avea să ne mărturisească mai târziu, domnul primar era plecat să rezolve una dintre marile probleme ale tinerilor de aici: repartizarea de loturi pentru construcţia de case.
„Chiar acum vin de pe dealul Butuşarca – ne declară domnul primar Ioan Herbei – o zonă superbă din intravilanul localităţii noastre, unde facem o dezmembrare de terenuri pentru a fi date celor 45-50 de familii de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, pentru construcţia de locuinţe. Repet, zona este superbă şi se poate admira de aici toată Staţiunea şi Valea Monesei. Fireşte, interesul nostru este acela de la a le oferi tinerilor din comuna nostră condiţii de trai cât mai bune, pentru a-i determina să nu plece la oraşe sau în străinătate Moneasa 3şi de a rămâne aici la noi. Ne preocupă şi crearea de noi locuri de muncă, atât în sistemul turistic, în zona serviciilor, cât şi în ceea ce priveşte redeschiderea unor cariere. Atribuirea de locuri de case pentru tineri reprezintă şi una dintre angajamentele pe care le-am făcut în faţa cetăţenilor, cu atât mai mult cu cât există cereri în acest sens depuse la Primăria din Moneasa încă din anul 2006. Există proceduri legale pe care le vor respecta întru-totul, la fel cum vom repecta şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii ce solicită locuri de casă.” Deşi este în funcţie doar de câteva luni, la Moneasa se vede deja mâna omului gospodar.
„Am achiziţionat o maşină pentru deszăpezire, care ne-a fost extrem de utilă în această perioadă, iar imediat după ce se împrimăvărează vom demara acţiunile de curăţenie în comună şi în staţiune. Ne preocupă starea drumurilor, a trotua­relor, precum şi întreg mediul înconjurător, deoarece Moneasa este deja un brand turistic de frun­te al judeţului nostru şi tot aşa trebuie să rămână. Am dori să re­zolvăm Moneasa 2şi pro­blema unei pârtii de schi pe sezonul viitor, astfel încât să permanentizăm staţiunea noastră pentru întreaga perioadă a anului ca­lendaris­- tic. Moneasa este la fel de frumoasă în toate anotimpurile.” Tot la Monea­sa am descoperit şi un lucru inedit, pe care-l credeam pierdut în negura vremurilor demult apuse: tobo­şarul satului. Domnul Marian David – zis „Moţu” – este cel care „bate duba” în tot satul, anunţându-i pe cetăţeni despre lucrurile pe care edilii doresc să le transmită şi care le sunt utile. Este un obicei străvechi în localităţile din Transilvania, „toba” sau „duba” fiind un instrument de comunicare încă de pe vremea dacilor. Domnul Marian David nu este retribuit pentru această activi­tate cotidiană, ci o face benevol, însă edilii comunei Moneasa se gândesc tot mai mult să transforme această tradiţie locală într-un punct de atracţie pentru turiştii din zonă. Şi, ce nimerit ar fi ca agenţii economici să anunţe, prin toboşarul satului, felurile de mâncare pe care le-au pregătit pentru turişti sau manifestările cultural-artistice pe care le au în vedere. Atât domnul primar Ioan Herbei, cât şi doamna Adela, contabilul Primăriei, ne-au mărturisit că sunt preocupaţi de păstrarea tradiţiilor locale şi de punerea lor în valoare.

Recomandările redacției