La Pâncota, anul s-a încheiat „fără nici un bănuț datorie, la nimeni“

0
208

primar Pincota Retter primarie fatada primarie curte monel bibliotecaDupă cum se știe, în orașul Pâncota s-au întâmplat multe lucruri mari în anul ce a trecut. Dacă ar fi să amintim doar evenimentul mutării întregii administrații într-o locație nouă – cu tot ceea ce ține de buna funcționare a unui aparat atât de important – și ar fi suficient. Despre felul cum s-a încheiat acest an pentru Pâncota ne-au vorbit doi oameni de bază ai administrației locale: cunoscutul primar al orașului Pâncota – Iosif Retter și administrato­rul public al orașului – Monel Pâncotan, care înainte a fost și viceprimar.
„Nu avem datorii“
Despre activitatea administrației în ansamblul ei am mai scris și cu alte ocazii. Acum, la început de an 2014, când se fac bilanțuri și se trag concluzii, primarul Iosif Retter ne-a spus ferm: „cu tot ce am făcut, am încheiat anul 2013 fără nici un bă­nuț datorie, la nimeni. Am chibzuit fiecare leu și numai acolo unde a fost necesar am făcut cheltuieli. Poate părea incredibil dar e adevărat. Doar printr-o administrare foarte riguroasă, adică bună am reușit. Și în plus, am și o «mână dreaptă» – cum se zice,  bună, în persoana administratorului public al orașului – Monel Pâncotan sau director administrativ, cum i se mai spune“.
2013, an cu realizări bune
În ceea ce privește felul cum consideră edilul pâncotan că s-a încheiat anul 2013, părerea generală este că a fost un an greu, dar bun. Firește, fiecare își dorește mai mult.
„Firește că oricât ai face, tot îți dorești să faci mai mult. Depinde și de ce obiective ai în în plan. Dacă vă uitați prin județ, trebuie să recunoașteți că nu este o primărie mai frumoasă – din toate punctele de vedere – decât a noastră. Poate și în tot Ardealul! Uite că noi am dat în folosință această locație la timp – este o clădire cu 92 de încăperi, aici fiind și Biblioteca orășenească – și aici avem și toate serviciile. Biblioteca este chiar deosebită: avem peste 31.000 de volume, bibliotecara Claudia Aftenie gestionând cu succes acest impresionant fond de carte. Apoi am renovat fosta primărie de la Măderat – sat ce aparține de orașul Pâncota – unde s-a executat o scenă, au fost montate bănci. De asemenea, am preluat în administrare clădirea școlii din Măderat, pe timp de 10 ani. Până acum era în proprietatea Bisericii Ortodoxe; vreau să-i mulțumesc preotului Nelu Mercea pentru buna colaborare pe care o avem. La noi numărul de copii este în creștere în fiecare an și atunci ar fi necesară construirea unui corp de școală nou cu cinci-șase săli de clasă; deci pâncotanii sunt tot timpul… în dezvoltare. Prin urmare, pot spune că anul 2013 l-am încheiat bine, chiar foarte bine“ ne spunea edilul orașului.
Planuri pentru 2014
Programul acestui an este și el destul de încărcat. Din spusele administratorului public al orașului – Monel Pâncotan reiese că lucrările de modernizare din oraș sunt ample și trebuie finalizate.
„Chiar dacă am închis anul 2013 foarte bine, facem pregătiri pentru lucrările anului 2014 pe care-l vom începe cu ceea ce a ră­mas de finalizat. Vorbim de lucrările de amenajare a trotuarelor în satul Măderat; începem lucră­rile la canalizare în Pâncota și cele de introducere a apei în Satul Nou; începem lucrările la pistele de biciclete din oraș – avem mulți bicicliști și vrem să-i protejăm. Concomitent cu introducerea ca­nalizării vom începe amenajarea șanțurilor de colectare a apelor pluviale pe câteva străzi precum: Soarelui, Decebal, Traian, Câmpiei, Barbu Lăutaru. Acestea vor fi lucrările în prima etapă. Pentru această fază s-a făcut licitație iar până la finele lunii ianuarie vom avea constructor desemnat.
Vom începe tot în acest an lucrările de reabilitare a Școlii din Măderat. Aici vom înființa și o formație de PSI și o vom dota cu o mașină. În altă ordine de idei, vrem să realizăm și înlocuirea mobilierului specific de joacă din tot orașul. Tot din bugetul local vom face vestiare noi la terenul sintetic de la Stadion.
Nu în ultimul rând, vom iniția înființarea unei minipoliclinici unde vor funcționa câteva cabinete de diverse specialități. Locația va fi în fosta grădiniță a fabricii de pe strada Gării. Având în vedere că suntem oraș, acest aspect trebuie realizat.
Vrem să modernizăm, de asemenea, intersecția dintre strada Horia și Remiza PSI – deoarece aici au fost multe accidente de circulație. Probabil vom face un sens giratoriu ori vom semaforiza intersecția, vom hotărî la momentul oportun“ ne-a înșirat Monel Pâncotan câteva din planurile acestui an.
Proiecte noi
În ceea ce privește noile lucrări, Monel Pâncotan ne-a făcut câteva precizări vizavi de proiectele vii­toare. „Avem deschidere de finanțare pentru un drum de exploa­- tare în via din Măderat, prin GAL. Am mai depus un proiect de finanțare a unui Centru național de informare și promovare turistică, pe fonduri guvernamentale. Mai depun până la finele acestei luni un proiect, tot prin GAL, pentru drumul care duce la arborii de sequoia (protejați), tot la Măderat. Prin urmare și aici vom avea lucrări multe, ca la Pâncota“ a în­che­iat Monel Pâncotan.
În final primarul Iosif Retter a mai completat cu câteva aspecte de ordin practic:  „Am asfaltat strada Crișan – unde nu a fost, am început modernizarea pieței, mai ales în zona sectorului de animal, am reabilitat fosta casă notarială. Vă reamintesc că în tot orașul vom monta camere video de supraveghere.
Anticipat ne cerem scuze de la pâncotani pentru neplăcerile ce vor fi provocate de aceste lucrări dar le și mulțumim – atât lor cât și tuturor agenților economici – pentru că au înțeles să achite taxele și impozitele la zi.
Mulțumiri se cuvin și domnului Nicolae Ioțcu, președintele Consiliu­lui Județean Arad, pentru sprijinul constant pe care ni l-a acor­dat“ a încheiat completările primarul ora­șului Pâncota, Iosif Retter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.