La Pecica a fost sfinţit monumentul în memoria românilor şi maghiarilor condamnaţi în 1958

Programul dedicat comemorării persoanelor condamnate în urma solidarizării cu revoluţia anticomunistă din Ungaria din 1956 a început vineri, la ora 13:30 la Pecica cu o slujbă la Bise­rica Romano-Catolică din oraş.
După introducerea făcută în numele organizatorilor de Ileana Jámbor, preşe­dinta Asociaţiei In Memoriam 1956 din Arad şi de Ştefan Nagy, preşedintele Asociaţiei Kálmány Lajos din Pecica, discursul primarului Petru Antal şi me­sajul consulului principal Bitay Levente de la Consulatul Ungariei la Cluj-Na­poca despre semnificaţia libertăţii pentru fiecare cetăţean, istoricul Zoltán Tófalvi a prezentat detalii despre cel mai mare proces de acest gen din România comunistă. 57 de inși – printre care şi câțiva pecicani – au fost arestați pentru că, potrivit arhivelor CNSAS, „desfăşurau activitate duşmănoasă regimului democrat popular din ţara noastră, ocupându-se cu înfiinţarea unei organizaţii contrarevoluţionare şi recrutare de noi membri“.
Grupul denumit Partidul Muncitoresc Creştin avea un plan de acţiune condus de capelanul (ajutorul al pa­rohu­lui) romano-catolic din Pecica-Rovine, Szoboszlay Aladár şi alţii, preo­tul redactând programul „Confe­deratio”, despre o confederaţie româno-maghiară cu capitala la Arad.
Persoanele din „lotul Szoboszlay” au fost judecate şi condamnate de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Nord Cluj prin sentinţele din 30 mai 1958, pentru vina de „instigare publică”. Prin acele sentinţe, 10 persoane au fost condamnate la moarte iar alte 47 la diferite perioade de detenţie. Szoboszlay Aladár, Fântânaru Alexandru, Abrahám Árpád, Huszár József, Kónya István, Lukács István, Orbán István, Orbán Károly, Tamás Dezső şi Tamás Imre au fost executaţi în noap­tea de 1 septembrie 1958.
Ceilalți condamnaţi au rămas în închisoare până în 1964 când au fost, cu toţii, eliberaţi.
În urma demersurilor urmaşilor, în septembrie 2010 sentinţele au fost revizuite şi anulate de către Curtea de Apel Cluj-Napoca iar condamnaţii au fost reabilitaţi.
A luat cuvântul şi unul dintre cei trei supravieţuitori ai procesului, călugărul franciscan Ferencz Béla Ervin, stareţul mănăstirii din Lăzarea (Harghita), acum în vârstă de 92 de ani, condamnat iniţial la închisoare pe viaţă.
„Acest monument are suflet: leagă Cerul de Pământ; pe cei dece­daţi de cei vii”- a spus cel care a stat 13 ani în închisoare, rostind şi rugăciunea de sfinţire a monumentului după dezvelire.
La final, cei prezenţi – pecicani, arădeni, rudele celor condamnaţi în proces, consilieri locali şi reprezentanţi ai mai multor instituţii şi organizaţii civile – au depus coroane de flori.
Monumentul din Pecica este rezultatul unui proces de câţiva ani, fiind ridicat de Asociaţia „In Memoriam – 1956” Arad, din donaţii de la numeroa­se persoane fizice şi din partea ministerului ungar de externe. Pentru rea­lizarea lui s-a organizat un concurs, fiind aleasă lucrarea artistului ungar László Dinyés: o piramidă de marmură cu vârful rupt şi cu trandafiri de bronz sus. Pe lateral sunt gravate numele celor 57 de persoane din proces. Iniţial din cauza greutăţilor în colectarea de fonduri, inaugurarea a fost amânată ca să poată avea loc în 15 martie, Ziua Revoluţiei Maghiare din 1848, sărbătoarea maghia­rilor de pretutindeni.
La eveniment au fost invitaţi şi urmaşii celor condamnaţi, fiind prezente rude din ţară, Ungaria şi Germania. A fost prezentă şi Wittner Mária, unul dintre revoluţionarii ungari din 1956, în prezent deputată în parlamentul ungar.
În martie 2010 a fost amplasată o placă comemorativă pe fosta casă a lui Lukács István, unul dintre pecicanii condamnaţi în proces, în prezenţa membrilor familiei şi a reprezentanţilor ad­ministraţiei locale, a Asociaţiei „In Memoriam – 1956” Arad. Asociaţia pre­găteşte în viitorul apropiat un alt mo­nument mai mare la Arad, lângă Casa cu Lacăt, în apropiere de domiciliul unora dintre condamnaţi.