O vorbă din popor spune că „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dacă stăm să analizăm cu atenție situația multor drumuri județene, putem constata că este un proverb care se potrivește cât se poate de bine. Autoritățile județene în administrarea cărora se află au tot felul de planuri, vorbesc de tot felul de garanții extinse date de tot felul de constructori „mărinimoși”, însă sunt drumuri care lasă mult de dorit: au gropi, denivelări, unele chiar cratere. Astfel de cratere se găsesc și la intrarea în Chișlaca, iar drumul județean care străbate satele Iosaș și Pescari trebuie parcurs cu mare grijă, ca urmare a obstacolelor plasate parcă anume de cineva care vrea să pună la încercare îndemânarea șoferilor. Iată ce ne spunea un localnic: „A venit o mașină cu emulsie și cu sorturi pe care le-a pus în gropi. Din păcate, cum a trecut prima mașină cu roata printr-o groapă, cum a scos afară emulsia și sorturile. Uitați-vă la gropile astea… Și când te gândești că domnul Cionca a lăudat constructorul care a garantat așa-zisele plombări timp de șase luni!”

Voicu Sida

Recomandările redacției