centru Santana La Sântana, de mai mulţi ani, modernizarea este un cuvânt  la ordinea zilei. În acest moment lucrările de introducere a canalizării sunt aproape de finalizare. Compania Tehnodomus din Arad  este contractantul general al lucrării şi potrivit autorităţilor locale din Oraşul Sântana lucrările sunt în grafic din punct de vedere al stadiului de execuţie şi al raportării în timp. „Pot spune după ce am văzut situaţia pe teren că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%. Aproape 2000 de gospodării vor fi racordate la reţeaua de canalizare” , a spus Daniel Tomuţa, primarul oraşului Sântana. Pe de altă parte, în termen de două luni vor fi refăcute şi drumurile, ce au fost deteriorate ca urmare a săpăturilor care au fost executate pentru canalizare. Ca o curiozitate, dar şi ca un reper pentru a vă face o imagine despre amploarea lucrărilor  de  la Sântana, drumurile din interiorul oraşului care trebuie refăcute, însumează aproximativ 40 de kilometri.

 „Mă bucur că ne apropiem de final în această etapă de introducere a canalizării şi că sunt în curs de rezolvare problemele care au apărut pe strada Mărăşeşti”, a anunţat primarul liberal, Daniel Tomuţa. La rândul său, viceprimarul Cornel Gligor, a precizat că, în pofida unor nemulţumiri din partea cetăţenilor, autorităţile publice locale nu au putut interveni pentru refacerea drumurilor distruse ca urmare a introducerii canalizării, „acest lucru căzând exclusiv în sarcina executantului”.

Nu în ultimul rând, pentru că mai multe străzi din oraş au fost omise de vechea administraţie locală şi nu beneficiază, încă, de canalizare, primarul Daniel Tomuţa a solicitat Companiei de Apă ca şi acestea să fie incluse în cadrul viitoarelor lucrări de introducere a canalizării.  Astfel, în ce priveşte celelalte 400  de familii şi acestea vor beneficia de modernizare, dar într-un viitor apropiat,  „însă în nici un caz nu vor fi lăsate pe dinafară”, a conchis primarul Daniel Tomuţa.

Recomandările redacției