RETEA

S-a investit în reţeaua de apă şi canalizare

Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean a participat la inaugurarea unor obiective realizate în comuna Semlac, cu sprijinul Guvernului. „Sunt câteva proiecte importante pentru cetăţenii din Semlac care au fost finalizate recent, cu sprijinul Guvernului Ponta. Unul dintre aceste proiecte este centralizarea sistemului de alimentare cu apă, staţie de pompare, staţie de tratare a apei brute, foraje, în valoare de peste 1,43 milioane de lei, proiect realizat din fonduri guvernamentale, prin Agenţia Naţională de Mediu. De asemenea, au fost realizate investiţii în reţeaua de canalizare şi staţie de epurare, în valoare de peste 5 milioane de lei, tot din fonduri guvernamentale. Investiţiile realizate la Semlac subliniază sprijinul pe care Guvernul Ponta îl acordă proiectelor de dezvoltare locală şi localităţilor din mediul rural, fără să ţină cont de criterii politice, ci de interesul cetăţenilor”, a spus consilierul judeţean Marius Sulincean.

Recomandările redacției