cardiologieAmenajarea compartimentului de Cardiologie Intervenţională la Spitalul Judeţean a început deja. Compartimentul va fi unul sub tutela unei companii medi­cale private, astfel că investiţiile areferente le va face aceasta, cu sprijinul CJA. Peste câteva luni, şi în Arad ar urma să se asi­gure pentru prima dată servicii medicale de cardiologie intervenţională.
În noul compartiment ar urma să fie asigurată asistenţă medicale pentru ca­zurile ce nu puteau fi preluate de spital, în lipsa dotărilor necesare. În lipsa acestui compartiment, bolnavii se adresau spitalelor din Timişoara, ori celor de peste graniţă. Odată deschis compartimentul ar avea un aport important în clasificarea unităţii sptaliceşti şi în obţinerea finanţării.
Potrivit reprezentanţilor CJA, procedura de achiziţii pentru echipamentele şi aparatura necesară au fost deja coman­date. Demersurile pentru amenajarea spaţiului au început deja de câteva zile.
Având în vedere că aceste servicii vor fi asigurate de către o companie medi­cală privată, acestea vor fi cu plată. La momentul semnării contractului, repre­zentanţii companiei au anunţat însă că pentru situaţiile de urgenţă, serviciile medicale vor fi asigurate gratuit.

Recomandările redacției