OLYMPUS DIGITAL CAMERALaboratorul din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad a fost acreditat, zilele trecute, pentru încă 17 metode analitice, intrând astfel în rândul primelor cinci laboratoare de profil din ţară. Asta, în condiţiile în care ani la rând nu a putut fi acreditat din cauza faptului că funcţiona într-un spaţiu care urma să fie demolat, pentru a face loc autostrăzii. „În Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad sunt autorizate 11 laboratoare specializate în biologie moleculară, bacteriologie, serologie, virusologie, parazitologie, morfopatologie, toxicologie, bunăstarea animalelor şi protectia mediului, laboratoare în care sunt diagnosticate bolile animalelor, zoonozele (boli comune oamenilor şi animalelor) precum şi în microbiologie alimentară, chi­mie alimentară şi  determinarea contaminării  radioactive, do­menii analitice în care sunt efec­tuate teste în vederea stabilirii calităţii alimentelor şi apei potabile şi hranei pentru animale”, susţine Viorel Agud, directorul DSVSA.  Acesta a ţinut să precizeze că la­boratorul respectă prevederile legale româneşti şi europene, fiind folosit pentru verificarea calităţii şi siguranţei alimentelor produse, depozitate, prelucrate, comercializate sau achiziţionate pentru consum, dar răspunde şi solicitărilor cu privire la sănătatea animalelor şi salubritatea hranei pentru animale. „Laboratorul Sanitar-Ve­terinar şi pentru Siguranta Alimentelor îşi  desfăşoară activitatea de diagnostic în cadrul Directiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad cu  sediul în Arad, str. Liviu Rebreanu nr. 98. Laboratorul a avut acreditate un număr de 31 metode analitice, iar în această lună a fost reevaluat de organismul naţional de evaluare şi acreditare şi a primit acreditare pentru încă 17 metode analitice. Conform standardelor naţionale şi internaţionale pentru diagnosticul unor boli majore precum, pesta porcina clasică, anemia infecţioasă ecvină (SIDA cailor), gripa aviară, rabia (turbarea), leucoza enzootică bovină, bruceloză etc. se utilizează 23 de metode analitice acreditate”, a continuat directorul. De menţionat că în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale, la Arad sunt efectuate teste care stabilesc calitatea din punct de vedere al compoziţiei, învechirii şi alterării alimentelor, dar şi teste microbiologice ce privesc contaminarea cu germeni patogeni ce pot provoca boli grave oamenilor şi animalelor utilizand 25 de metode analitice acreditate. „În domeniul microbiologiei alimentare se efectuează investigaţii privind calitatea materiilor prime şi contaminarea alimentelor cu germeni precum: salmonella, enterobacterii, stafilo­- coci, listeria, clostridium, colibacili, pseudomonas, drojdii şi mucegaiuri şi aşa mai departe. În cadrul laboratorului sunt ana­lizate prin metode moderne de digestie artificială probe pentru diagnosticul trichinelozei la animale domestice şi sălbatice şi sunt confirmate toate suspiciunile de boală, provenite de la medicii veterinari din reţeaua judeţeană. Pentru protecţia populaţiei faţă de efectul nociv al radiaţiilor, labora­- torul asigură teste certificate pentru determinarea contaminării radioactive a alimentelor şi furajelor”, a ţinut să precizeze Agud.
Specializări în ţară şi străinătate
Trebuie spus că în cadrul laboratorului lucrează 35 de persoane bine pregătite, care au participat la specializări în ţară şi străinătate. „Calitatea diagnosticului este asigurată de specialişti cu înalta pregătire, instruiţi şi testaţi anual de institutele naţionale de diagnostic în domeniul sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice veterinare, dar şi de echipamente de înaltă performanţă ce permit investigaţii până la nivelul structurii moleculare a adenomului viral. În urma reevaluării şi extinderii, Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimen­telor are acreditate un număr de 48 metode analitice, îns­criindu-se astfel în categoria laboratoarelor naţionale cu capacitate de diagnostic mare ce acoperă o paletă largă de investigaţii în domeniul sănătăţii oamenilor şi animalelor, putând răspunde atât solicitărilor din judeţ cât şi din alte judeţe”, a mai spus Agud. Astfel, dacă până nu de mult arădenii erau nevoiţi să meargă în alte judeţe pentru a face analizele necesare, acum situaţia s-a schimbat radical, laboratorul DSVSA având clienţi din toată ţara. „Putem spune că laboratorul nostru se află acum printre primele cinci din ţară”, a încheiat Agud.

Recomandările redacției