Duminică, 10 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, având binecuvântarea Î. P. S. Dr. Timotei Seviciu, a avut loc, în Biserica Ortodoxă din Șiria, lansarea volumului „Activitatea muzical – religioasă din parohia Șiria” a părintelui Petru Ursulescu de la Parohia Micălaca Nouă din Arad. Cartea este o lucrare  de cercetare, care cuprinde un interval de aproape trei secole, evi­dențiind rolul pe care l-a avut Biserica din Șiria în acest răstimp.
Manifestarea a început cu slujba Vecerniei, săvârșită de către slujitorii Bisericii din Șiria, preot Savu Pavel, preot Iulian Botezatu precum și preot Petru Ursulescu. După slujba de seară, un grup de copii din cadrul Școlii Gimnaziale din Șiria, instruiți de profesorul de Religie Florin Mișcoi, au cântat câteva colinde ortodoxe românești. Programul a continuat cu prezentarea cărții părintelui Petru Ursulescu. Au urmat comentarii asupra cărții aparținând personalităților invitate: Lect. Univ. Dr. Mircea Buta, profesor de Muzică bisericească în cadrul Facultății de Teologie „Ilarion Felea” din Arad, Dr. Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Județene Arad, Prof. Ioan Tuleu, Ing. Valentin Bot, primarul  comunei Șiria, Prof. Marcel Priescu și părintele paroh Savu Pavel. Gândurile exprimate la unison au constat în faptul că vrednicia înaintașilor ne obligă să continuăm munca lor cu același devotament și dăruire.
Un alt invitat de seamă al serii a fost părintele stareț al mănăstirii Feredeu, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ilarion Tăucean, care a răspuns cu drag invitației făcute.
În continuare, autorul a făcut o succintă prezentare a cărții structurate în trei capitole. În primul capitol este prezentat un scurt istoric al localității, al cetății Șiria și al oamenilor acestor locuri. În cel de-al doilea capitol este înfățișat istoricul Bisericii din Șiria cu preoții, protopopii și cântăreții de seamă ai parohiei.
Cel mai consistent capitol al lucrării este cel de-al treilea, în care sunt amintite toate corurile care au activat în cadrul Bisericii din Șiria, începând de la  anul 1850, când a fost înființat corul școlarilor în care a cântat și elevul Ioan Slavici. Sunt amintiți apoi toți dirijorii de cor, începând cu Nicolae Ștefu, Nicolae Firu, Mihai Pleșu, Traian Chira, preotul Dumitru Rujan și alții. Cartea a apărut în anul 2017, la Editura Arhiepiscopiei Aradului, cu o prefață semnată de Î. P. S. Dr. Timotei Seviciu, fiu al Șiriei, care, din binecuvântate pricini, nu a fost prezent la această manifestare.
Manifestarea a continuat cu intonarea câtorva colinde ortodoxe românești în interpretarea corurilor bărbătesc și mixt ale Bisericii Ortodoxe din Șiria și a grupului vocal „Podgorenii”.
La final, autorul a mulțumit Î. P. S. Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului și P.S. Dr. Emilian Crișanul, pentru binecuvântările acordate, Lect. Univ. Dr. Mircea Buta, Dr. Doru Sinaci, preoților și oficialităților locale, tuturor participanților și invitaților din Arad, Seleuș și Șiria.
Seara s-a încheiat în jurul orelor 20.00 cu o agapă frățească, în sala din fața Bisericii, unde pe vremuri a fost Școala confesională, în care a învățat Ioan Slavici. Bucuria organizării unei astfel de manifestări culturale a umplut sufletele credincioșilor prezenți, aceștia exprimându-și dorința de a mai fi părtași pe viitor la astfel de acțiuni.
(P.U.)

Recomandările redacției