Legea bugetului pe 2019 îl face „rege” pe Iohannis

0
89

O noutate absolută și aiuritoare pe scena politică românească: Mădălina Dobrovolschi, purtătoarea de cuvânt a Administrației prezidențiale ține o conferință de presă în care face praf și pulbere proiectul de buget al României pe 2019. Absolut ieșit din comun, madam Mădă­lina spune ce părere are președintele Klaus Iohannis despre buget, face de doi bani proiectul, dar în toată expunerea kilometrică a argumentelor prezidențiale nu dă nici măcar un citat de două sau trei propoziții. Spune doar că așa consideră președintele! Cum, adică, a ajuns purtătoarea de cuvânt traducătoarea gândurilor președintelui, fără să-i solicite măcar două vorbe, care să consemneze ce vrea sau ce nu vrea acesta? Poate ea să interpreteze ceea ce i-o fi spus președintele, la modul „Măi, dragă Mădălina, uite, eu așa și pe dincolo cred că ar trebui să fie”, dar nu cumva să te pună dracul să mă citezi?”. De unde până unde o purtătoare de cuvânt nu îi poartă cuvântul, nu îl pune între ghilimele, ci îl comentează?
Recunosc, m-am lăsat furat de acest aspect hilar, în dauna subiectului de bază, adică, dinamitarea proiectului de buget pe 2019. Ce va face Iohannis, cel care, prin gura purtătoarei Mădălina, a făcut un rechizitoriu fulminant, arătând că bugetul este alcătuit pe baza unor vise imposibil de transpus în realitate? După umila mea părere, în ciuda semnalelor că îl va respinge, va dori să demonstreze că el se gândește la nația română, că nu vrea să lase țara fără buget, cu consecințe dezastruoase pentru toate administrațiile locale, că cedează doar pentru a nu lăsa țara de izbeliște. Președintele Klaus Iohannis, indiferent de ceea ce se va întâmpla în continuare, ca rezultat al punerii sau nepunerii în practică a legii bugetului, nu are decât de câș­tigat. Oricât ai întoarce-o, logica elemen­- tară spune că nu te bazezi pe previziuni, ci pe ceea ce ai.
Toate regulile spun că la alcătuirea bugetului trebuie să te bazezi doar pe ceea ce există faptic, nicidecum pe ceva care crezi că vei avea. Era foarte simplu ca PSD să facă bugetul luând în condide­rare ceea ce deja există, urmând ca după aceea să facă o rectificare pozitivă, să mai dea bani într-o parte sau în alta, dacă previziunile optimiste s-ar adeveri. Ca să terminăm: dacă bugetul previzionist va fi realizat, Iohannis va fi aplaudat că l-a promulgat, din dragoste de țară. Dacă nu, tot Iohannis va fi cel lăudat, pentru că a tras semnalul de alarmă, a spus că bugetul nu este sustenabil, că este construit pe vise, nu pe realitate. Concluzie: dacă, prin sinergia faptelor-îmi place să-l citez pe Ili­escu-exact înainte de alegerile preziden­- țiale guvernul va face o rectificare negativă, va tăia bani ăn stânga și în dreapta, cine va câștiga alegerile? A doua concluzie: dacă Iohannis are consilieri devotați și deștepți, va promulga Legea Bugetului pe 2019!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.