SANYO DIGITAL CAMERA„Primarul a lăsat impresia că raportul Camerei de Conturi este în regulă, la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal Arad. Ori, situaţia nu este nici pe departe aşa, dar asta se va vedea în cele ce urmează. Totuşi remarc faptul că într-o şedinţă de CLM  este prima dată după ştiinţa mea când un astfel de raport este făcut public. În ce fel este de discutat, dar un prim-  pas s-a făcut”, Leontin Aslău, preşedintele executiv al PC Arad, care adaugă: „În ultimul timp am fost acuzaţi că doar criticăm administraţia locală şi nu venim cu propuneri constructive. Ei, iată că am venit cu mai multe asemenea propuneri. Mă refer aici la aceea cu pasarela peste Mureş în dreptul ştrandului Neptun, dar şi alte sugestii, zicem noi benefice pentru comunitatea locală” O astfel de propunere a lui Aslău vizează şi parcările din Arad. Subiectul a fost abordat tot în ideea în care administraţia municipală, are un proiect care deja se află deja afişat la transparenţă decizională. Este vorba despre Piaţa Avram Iancu. Pentru a vă reaminti despre ce este vorba vă prezentăm cele mai importante date legate despre această preconizată investiţie. Proiectul  care include studiul de fundamentare pentru concesionarea  unor viitoar lucrări de peste 26 de mili­oane de euro. Investiţia vizează realizarea unei parcări subterane, cu o capacitate de 588 de locuri, iar la nivelul zero al pieţei s-a studiat realizarea unei suprafeţe pie­tonale fără intersecţii cu circulaţia caro­sabilă pe întreaga suprafaţă. Terenul vizat de calculele actuale este de 18.500 metri pătraţi. Parcările ar urma să fie la 90 de grade, sensul de circulaţie în parcare fiind unic. Conform schiţei, accesul în parcare se va face pe două fire de circulaţie, din Bulevardul Revoluţiei, adiacent Teatrului, latura vestică, după intersecţia cu strada Vasile Goldiş, iar cele două ieşiri din parcare vor fi amplasate pe latura estică a pieţei, înspre Bulevardul Revoluţiei şi strada Nicolae Bălcescu. De asemenea, se propune realizarea unui pasaj subteran carosabil pentru circulaţia auto de tranzit din zonă, amplasat pe latura vestică a pieţei, accesul în pasaj fiind gândit paralel cu accesul în parcare. Dacă facem un calcul simplu rezultă că pentru fiecare loc de parcare se va plăti mai puţin de 44.217  euro. Mai mult este foarte posibil. Acest preţ este deja echivalentul unei maşini din gama premium. Tocmai în această idee, Leontin Aslău a venit cu o propunere concretă. „În primul rând în Piaţa Avram Iancu este în cadrul unei zone istorice a Aradului cu clădiri care au  mult peste un secol de când au fost construite. De aceea, în mod cert fundaţia acestora este de cărămidă. Nu sunt expert în construcţii, dar orice intervenţii mai ales în subteran comport nişte costuri suplimentare. În mod clar acestea vor ridica foarte mult costurile lucrării. În plus, zona nici nu este una foarte aglomerată. Cei mai mulţi ştiu că zonele cele mai agglomerate sunt de la teatru la Podgoria, zona Gară- Vlaicu şi Micălaca. Ori aici se pot gândi nişte parcări pentru a veni în sprijinul şoferilor”. Aslău spune că în Bucureşti, sunt deja operaţionale nişte parcări supraetajate. Iar costul unei astfel de parcări este între 15.000 şi 20.000 de euro pe maşină. În plus acestea se pot „mula” din punct de vedere al arhitecturii peisagistice cartierului în care sunt amplasate. De exemplu dacă este un cartier de blocuri parcările pot fi şi supraetajate, astfel încât acestea să fie în armonie cu zona în care sunt amplasate. În plus mai au avantajul că ele pot fi demontate şi amplasate în alt loc, după necesităţi. „Cred că acest exemplu este unul foarte bun în sensul în care, cu o investiţie garantat mai mică cu cel puţin 50% faţă de proiectul primăriei se pot obţine rezultate mult mai eficiente pentru comunitatea locală” a conchis Leontin Aslău.
Gabriel Constantinescu      

Recomandările redacției