Numele Regelui Mihai dăinuie în inimile săvârșinenilor, iar întreaga așezare va purta mereu emblema regalității. În memoria, „omului drag, românului adevă­rat”, cum l-au numit localnicii pe Regele Mihai, Liceul Săvârșin va purta de acum înainte numele Liceul Tehnologic „Regele Mihai I Săvârșin”. Generațiile de tineri care învață carte aici vor termina o școală care poartă numele fostului monarh, cel care a iubit localnicii și a fost atașat profund de Săvârșin. „Am dorit ca liceul din Săvârșin să poarte numele de Regele Mihai I, această inițiativă fiind a noastră, în memoria regelui. Am transmis aceas­- tă dorință Casei Regale și nu de mult am primit răspunsul afirmativ. S-au realizat și procedurile de aprobare în Con­siliul Local. Din anul școlar 2018-2019, liceul se va numi Liceul Tehnologic «Regele Mihai I». Pentru întreaga comunitate este o onoare să aibă o școală care să poarte numele Regelui”, susține Ioan Vodicean, primarul Săvârșinului.
Regele Mihai I s-a întors la Să­vâr­şin în 2001, pentru întâia oară după ce a fost forţat să abdice. Atunci şi-a recuperat proprietăţile în justiţie. Din acel an a devenit o tradiţie ca Familia Regală să petreacă sărbătorile de Crăciun la Săvârşin şi să ofere pachete cu ali­men­- te familiilor nevoiaşe din comună.
Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016, Casa Regală anunțând atunci că acesta a fost diagnosticat cu leucemie. La 6 noiembrie 2017, Casa Regală anunța că starea Regelui Mihai – bolnav de mai bine de un an și jumătate – s-a agravat. Regele a decedat la reședința din Elveția, pe 5 decembrie 2017, la 96 de ani, împliniți la 25 octombrie.

Recomandările redacției