Victoria Zăbrani conduce clasamentul Ligii a IV-a cu 12 puncte după cele cinci etape, în ciuda faptului că elevii lui Irimia au un meci mai puțin disputat decât restul echipelor din primele 5. Totuși, Victoria s-a impus destul de greu în fața unei echipe a Păulișului care impresionează în acest început de sezon.
Scorul a fost deschis de oas­peți în minutul 25, când la o gre­șeală în apărarea gazdelor, mingea a ajuns la Denis Calancea, care finalizează cu un șut plasat pe lângă portarul Mureșan.
Jocul a curs mai apoi în favoa­rea elevilor lui Maghici, Zăbraniul mulțumindu-se cu o posesie sterilă și remarcându-se prin multele pase greșite. Totuși, multele ratări și intervențiile bune ale lui Denis Mureșan păstrează scorul la 0-1. Asta până în minutul 45, când Gherghel recuperează o minge și trimite o pasă bună la Dragu, care cu stângul îl învinge pe Găină pentru 1-1. La reluare jucătorii lui Irimia parcă vor altceva însă în continuare atacanții gazdelor nu se văd în joc și oaspeții risipesc o ocazie mare prin Gâlcă, a cărui minge este blocată la timp de intervenția reușită a lui Mureșan. Dacă la primul gol Gherghel a fost servantul, în min. 56 îi vine rândul lui să fie servit cu o minge printre. Pătrunde în forță și ca să fie sigur se duce cu mingea până în poarta goală trimițând-o în plasă pentru golul izbăvitor de 2-1.
Așadar victorie muncită pentru Victoria, care etapa viitoare pri­mește vizita UTA-ei II, altă echipă tânără cu un început bun de sezon.
Formații:
Zăbrani: Mureșan – Topai, Bier, Pașcu, Tomuț – Francescu, Adam, Gherghel (Țuța 88), Pavel (Cioancă 90) – Băd (Zele 68), Dragu
Păuliș: Găină – E. Calancea, Suciu, Pleșca, Ambruș, Itu (Crișan 82), Gâlcă, Grigorean (Bogdan 75), Popa (Todoran 84), D. Calancea, Perenyi (S. Calancea 64)
Arbitri: Alin Bolcaș – Cristian Cășuț, Andrei Pîslaru
Observatori: Gabor Biro, Constantin Vida.

Recomandările redacției