icimVictoria Alexandriei împotriva celor din Satu Mare, în confruntarea considerată a fi surpriza etapei trecute, prima a returului, le-a pus în gardă pe arădence, deși beneficiau de o anvergură ce le făcea oricum mult mai valoroase decât adversarele lor.
La prima apariţie din acest an pe teren propriu, liderul a intrat motivat iar „cinci-ul” de start şi-a făcut din nou treaba. De această dată, s-a remarcat un plus pentru turnul de control Kari La Plante.  Neobosita americancă a dominat clar lupta de sub panouri, dovadă cele 23 de puncte şi opt recuperări. O surpriză plăcută a fost şi Adela Mercea, cu o evoluţie curajoasă, în timp ce Chrissy Givens a obişnuit deja cu aportul său important pe ambele faze.
Cu ex-arădencele Bucică, Şipoş şi Rus în lot, formaţia oaspete a încercat multe, dar i-au ieşit prea puţine. După un început ceva mai echilibrat, „galben-albastrele” şi-au impus jocul, iar apărarea avansată s-a dovedit câştigătoare. După 28-18 la finalul primului sfert, diferenţa avea să crească constant în actul secund, astfel că la pauza mare conturile erau deja încheiate, scor 49-25. A venit însă sfertul trei, iar linia a doua a ICIM-ului a lăsat mult de dorit, dovadă revenirea pe tabelă a celor din Alexandria, care s-au apropiat la 11 puncte, 53-42. A fost nevoie din nou de introducerea titularelor, pentru a restabili ordinea în teren, dar cu toate astea, CSB a câştigat sfertul cu 19-13.
Insuficient însă pentru a pune în pericol victoria confortabilă a echipei arădene, care a încheiat „en-fanfare” jocul. Univ.Goldiş ICIM îşi păstrează poziţia de lider în Liga Naţională, iar lupta cu principala rivală la titlu, CSM Târgovişte, se anunţă pasionantă. Urmează o săptămână încărcată, cu două meciuri: miercuri de la ora 19 cu DSK Praga, în ultima etapă a grupei B din Liga Europei Centrale şi sâmbătă de la ora 18, cu Nova Vita Târgu Mureş, în campionat.
Dar dacă în plan sportiv situația se prezintă bine, din punct de vedere financiar lucrurile sunt în aer. Oficialii arădeni nu ascund faptul că de o vreme stau tot mai rău cu banii, iar lucrurile pot lua o turnură chiar drama­tică. „Situaţia financiară este tot mai grea, s-ar putea ca săptămâna viitoare să fim nevoiţi să luăm o decizie. Dacă nu vom rezolva proble­mele luăm în calcul şi varianta de a renunţa la straniere!”, a dezvăluit Dan Moraru, antrenorul Univ.Goldiş ICIM. Baschetul feminin intră astfel în nefericitul cerc al sporturilor de echipă din Arad. Galben-albastrele erau singura echipă care mai ținea steagul sus aici. UTA e în agonie, echipa de handbal masculin s-a desființat (iar), handbal feminin nu mai există de mult la nivel de seniori, rugby-ul se chinuie teribil, iar baschetul masculin și voleiul sunt în afara primelor scene. Rămân poloiștii, care încearcă an de an să-și depășească statutul…

Recomandările redacției