S-a tras cortina peste ediția 2018-2019 a Ligii a IV-a Arad, iar Progresul Pecica e campioană de toamnă. Pe deplin meritat, dacă ținem cont că echipa lui Stupar a stat cele mai multe etape în fotoliul de lider în această toamnă, respectiv între etapele 1-4, 10 și 13-15. La cârmă au mai fost Victoria Zăbrani, etapele 5-7 și Unirea Sântana (8-9 și 11-12).
Pecicanii dau și golgheterul primelor 15 etape, iar acesta este Dan Puie. Fotbalistul care a îmbrăcat și tricoul UTA-ei pe vremea junioratului a ajuns la cota 21 de reușite, urmăritorii săi fiind la 10 goluri în spate. La cota 11 au ajuns Petre Măgulean, tot echi­pier al Progresului, dar și Vlăduț Stanciu (Unirea Sântana), Denis Calancea (Păulișana Păuliș) și Cosmin Petrila (Șoimii Șimand). O treaptă mai jos, cu zece reușite se înscriu: Ionuț Prică (Unirea Sântana), Andrei Gornic (Glogo­văț) și George Pirtea (Socodor).
De menționat ar mai fi că 9 dintre cele 15 combatante au golaveraje pozitive, dar asta mai ales pentru că au cam făcut sco­ruri cu Speranța Turnu și Victoria Nădlac, echipe ce au primit în medie 5-6 goluri pe meci.
Pentru prima oară după foarte mulți ani, primul eșalon nu intră în vacanță odată cu ultima etapă din tur și, după modelul Ligii a II-a, mai programează două runde din retur. Prima dintre ele se joacă chiar sâmbătă, cap de afiș fiind Sântana (locul 2) – Curtici (locul 5). De altfel, „grănicerii” sunt cei mai solicitați pe acest final de toamnă, din moment ce înainte de pauza invernală găzduiesc liderul din Pecica.

Recomandările redacției