uavConducerea UAV se mândreşte în continuare cu Liga Studenţilor, o voce deosebit de puternică şi distinctă în cadrul Universităţii: „Una dintre cele mai puternice ligi ale studenţilor din România este liga studenţilor de la universitatea noastră. A organizat de curând o prezentare de modă extraordinară (…).Mă bucur că Liga Studenţilor din UAV este extrem de activă, are un parteneriat foarte bun cu cadrele didactice, a făcut, iată, până acum zece mari evenimente (…). Sunt lideri de opinie ai universităţii noastre şi îi privim ca viitori lideri posibili ai României”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinte al Consiliului Academic al UAV; „Liga Studenţilor din Universitatea «Aurel Vlaicu»  este deosebit de importantă pentru toate activităţile pe care le desfăşoară, pentru implicarea pe care studenţii o au în activitatea Universităţii. Noi încercăm aici, conducerea Universităţii să apreciem şi să încurajăm toate acţiunile pe care Liga le are”, a adăugat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

După o prezentare de modă foarte reuşită organizată de Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu”  la finele săptămânii trecute, preşedintele LSUAV, Cosmin Bahnean, prezintă în continuare o agendă încărcată. „Urmează pentru noi «Primăvara studenţească», un eveniment şi un proiect în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport în care dorim să implicăm toţi elevii care sunt în anii terminali pentru a-i obişnui cu viaţa de student, pentru a-i responsabiliza puţin cu ceea ce înseamnă organizarea unui proiect, a unei activităţi. După care vom pleca în luna mai la Congresul Studenţilor din România, organizat de Uniunea Studenţilor din România”,a spus Cosmin Bahnean.

Recomandările redacției