Cea mai grăbită formație arădeană angrenată în competițiile Federației Române de Fotbal, cu reunirea de pe 13 ianuarie, a disputat doar sâmbăta trecută primul meci de verificare al iernii. Între timp, Șoimii Lipova a efectuat și un cantonament tocmai în Serbia, la Donji Milanovac, iar pentru primul test Flavius Sabău a ales o formație fără mari pretenții în Liga a IV-a. Totuși, CS Beliu și-a vândut scump pielea pe terenul „Șega”, deși – probabil – scorul ar fi fost mai rotund dacă s-ar fi jucat toate cele 90 de minute. Nu s-a întâmplat asta, fiindcă antrenorul belenilor, Costel Filipaș, și-a retras echipa de pe teren pentru că arbitrul Mircea Ardelean i-a eliminat un om, fără a-i da dreptul să rămână – totuși – pe teren.
Șoimii au controlat teritorial prima repriză, cu belenii stând destul de bine în teren, pe poziții defensive. Astfel, nu au existat prea multe spații de manevră pentru divizionara a treia, ocaziile la buturile Costea venind mai ales în urma greșelilor personale ale adversarilor aflați la început de pregătire. După 15 minute, a căzut și golul de 1-0. Nagy a centrat din dreapta, iar Șimăndan, fotbalist crescut de UTA trecut și pe la Centrul Național de Pregătire Timișoara, a înscris de la colțul lung.
Au mai fost și alte faze periculoase la buturile „alb-negrilor”. Banyoi a șutat periculos în două rânduri, odată chiar în bară, iar portarul Costea a avut și el câteva intervenții bune la finalizările lui Șimăndan, Prună și Nagy.
În repriza a doua, lipovanii au schimbat aproape integral „garnitura”, iar belenii au ieșit la joc punând probleme serioase în primul sfert de oră al reprizei secunde. Bol­diszar a lovit transversala din lovitură liberă de la 17 metri, Pădure fiind bătut, iar Morar a șutat din afara careului mare la un metru de vinclu.
Și, a venit minutul 60. Coraș a făcut fault de „galben” și, după ce Ardelean l-a mai sancționat cu unul pentru proteste, beleanul a fost eliminat. În acel moment, antrenorul Filipaș i-a solicitat „centralului” ca jucătorul său să rămână pe teren întrucât mai avea pe margine doar doi copii de 14 ani, dar fără succes. Mircea Ardelean a rămas ferm pe poziții, spunând că se va retrage la vestiare dacă fundașul Cosmin Coraș nu iese pe margine, iar în aceste condiții antrenorul belenilor a decis să-și retragă echipa de pe teren.
Formații:
Lipova, prima repriză: Buta (30 Pădure) – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Prună, M. Popa, Simion, Șimăndan – Bicuschi, Banyoi.
Lipova, repriza a doua: Pădure – Polgar, A. Popa, Dolga, Stoin – Vlad, Aslău, Dobrean, Rusu – Sulea, Dragoș.
Beliu: Costea – Andrei Cohan, Călăcean, Coraș, Semeniuc – Onoc, Boldiszar – Morar, Purtan, Ruja -Popa.
Au mai intrat: Țica, Pușcas, I. Cohan, Benea, Bartolov,
Arbitrii: Mircea Ardelean – Andreea Șușcă – Cristian Cășuț

Recomandările redacției