În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la orele dimineții, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Petriș, Protopopiatul Lipova, la invitaţia preotului paroh Ștefan Dimitriu şi a credincioşilor parohiei pentru a binecuvânta şi resfinţi noile lucrări efectuate la biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Aici, Chiriarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii de părintele protopop Ioan Jidoi, care a rostit şi cuvântul de bun-venit, de preotul paroh şi alți preoți din parohiile vecine, precum și de numeroşi credincioşi din parohie. Înaltpreasfinția Sa a sfințit icoanele din mozaic de murană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel de pe fațada bisericii, realizate de pictorul prof. Dorin Grecu, de la Facultatea de Artă Sacră din Pitești; foișorul pentru parastase; noul mobilier, tronul arhieresc și al Maicii Domnului (din 1902) – restaurate; noile uși ale lăcașului de cult; pictura pe sticlă din geamuri.
După aceasta, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în sfânta biserică, înconjurat de un sobor de preoți. din sobor au făcut parte și părintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, pr. dr. Lucian Farcașiu, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc.
Cuvântul de învăţătură al Ierarhului a fost pus sub titlul ,,Roada învățăturii sfinte” (cf. Gal. 2; Luca 8), adică multiple lucrări de înnoire și înfrumusețare a bisericii parohiale, care dovedesc rodirea bogată a sufletelor credincioase asemenea pământului bun din Parabola semănătorului, îndemn pentru toți la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu. Cinstirea sfintelor icoane în Duminica a 21-a după Rusalii este, de asemenea, lămuritoare în acest sens, prin executarea aici a icoanelor în mozaic, sfințite în acest cadru, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad. La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Ștefan Dimitriu ca apreciere şi meritată răsplată pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară în această parohie. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a acordat Diplome de mulțumire credincioșilor Mărioara Abrudeanu și Aurel Bedread pentru sprijinul acordat la lucrările efectuate.  La final, preotul paroh a mulţumit Chiriarhului pentru purtarea de grijă şi dragostea părintească pe care a arătat-o faţă de credincioşii acestei parohii precum şi pentru distincţia acordată care oglindeşte dragostea şi jertfelnicia bunilor credincioşi ai parohiei faţă de Sfânta Biserică. În încheiere preotul paroh a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru dragostea, jertfelnicia şi pentru ostenelile suportate pentru a fi împreună la această sărbătoare a parohiei.
Binecuvântare de lucrări în Parohia Ostrov
În după-amiaza zilei de duminică, 15 octombrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoțit de protopopul Lipovei, pr. Ioan Jidoi și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc, a poposit în Parohia Ostrov din Protopopiatul Lipova, unde a binecuvântat lucrările de înfrumusețare, interioare și exterioare, efectuate la sfânta biserică precum și noile obiecte de cult achiziționate prin grija părintelui paroh Eugen Volungan. În continuare Înaltpreasfinţitul Părinte
Timotei a săvârşit în biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” slujba Vecerniei la sfârşitul căreia a adresat un bogat cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în număr mare, despre ,,Cinstire și dobândire”, odată cu hramul bisericii parohiale ,,Sf. Cuv. Parascheva” și binecuvântarea lucrărilor efectuate în ultima vreme, ca un dar din partea sfintei. Viața ei de dăruire lui Dumnezeu prin ajutorarea celor ce o cinstesc a constituit și îndemnul puternic pentru râvna credincioșilor de a îngriji sfântul locaș, înzestrarea continuă a acestuia reflectând și darul ocrotitoarei duhovnicești. Citirile zilei încă, lămuresc această stare prin rodirea înzecită sau însutită a ascultării și urmării cuvântului lui Dumnezeu. ,,Mântuirea celui după chip” cântată în imnografia zilei o arată și sfintele icoane prin pomenirea Sinodului al VII-lea Ecumenic, ea însemnând urmarea Mântuitorului Însuși, El fiind Semănătorul seminței în pământul cel bun al sufletelor creștine, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit părintelui paroh Eugen Volungat, distincția de iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru toată lucrarea misionar-duhovnicească depusă în această parohie de peste 42 de ani.
Protos. dr. Iustin Popovici

Recomandările redacției