Localizarea morţii

Doi oameni au murit, în cursul zilei de luni, din cauză că nu au putut fi găsiţi la timp de echipele pornite în căutarea lor. Cei doi, pilotul Adrian Iovan şi o studentă la medicină, se aflau într-un avion care s-a prăbuşit, nu în junglă, nu în deşert, nu în Himalaya, ci undeva în România, e adevărat, în munţi, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. Însă tehnica i-a trădat pe salvatori, aceştia ajungând după aproximativ şase ore. Ceea ce este de neconceput.
În avionul pilotat de Adrian Iovan se aflau în total şapte persoane, dintre care patru medici care trebuiau să ajungă la Oradea, pentru a preleva organe în vederea efectuării unui transplant. Din fericire, numărul victimelor nu a fost mai mare, poate şi datorită pilotului care a reuşit să aterizeze forţat, în condiţii de ceaţă. Ne place sau nu ne place, toţi cei aflaţi în avion făceau parte dintr-o echipă care urma să salveze o viaţă,  dar ceea ce îmi lasă un gust amar este că echipa de salvare nu a putut fi salvată decât în parte. Conform presei naţionale, unul dintre medicii aflaţi în avion a reuşit să dea un telefon, însă aparatul nu a putut fi localizat decât cu aproximaţie, din cauză că se afla într-o zonă în care antenele de telefonie mobilă se află la mare distanţă una de cealaltă. Unul dintre medici a folosit atunci aplicaţia Google Map de pe telefonul mobil, iar aria de căutări a fost redusă, însă nu suficient de mult, pentru ca victimele, care au scăpat iniţial cu viaţă în urma aterizării forţate, să mai poată să fie salvate.
Autorităţile de la Bucureşti dau acum din colţ în colţ. Ministrul de Interne, Radu Stroe, susţine că răspunsul se află în ograda Serviciului de Transmisiuni Speciale Cluj, încercând astfel voalat să scape de orice răspundere. Cineva spunea însă la o televi­ziune de ştiri că ar fi curios să afle ce s-ar fi întâmplat dacă o persoană s-ar fi dus într-o zonă muntoasă, greu accesibilă şi ar fi dat un telefon de ameninţare la adresa premierului. Şi eu, la rândul meu, aş vrea să ştiu dacă serviciile ar fi re­acţionat la fel de greu cum s-a reac­ţionat în cazul de faţă. Nu vreau să arunc cu piatra, dar nu îmi vine să cred că în secolul XXI, când în lume persoanele indezirabile sunt localizate şi uneori eliminate în urma unui apel telefonic pe mobil, o echipă de salvare are nevoie de şase ore pentru a ajunge la locul unei catastrofe. Păcat de banii plătiţi de contribuabili.