În fiecare an, în 14 septembrie se sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci. Iată câteva considerații vizavi de cum s-a marcat această sărbătoare la Păuliș.
„Sărbătoarea, ce are două semnificații: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și Înălțarea ei solem­nă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului. Unele datini și obiceiuri spun ca ziua de 14 septembrie este considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.
Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. În popor această sărbătoare este cunoscută ca fiind începutul culegerii viilor sau o altă semnificație este că în această zi se crede că șerpii și alte reptile încep să se retragă în ascunzișurile subterane. Cu ocazia acestei săr­- bători, la Păuliș se obișnuiește ca preotul împreună cu cantorul și copiii să meargă pe la casele creștinilor pentru a le sfinți și binecuvânta“ – ne relatau oficiali din cadrul Primăriei comunei.
(F.B.)

Recomandările redacției