IMG_3416Felul cum evoluază activitatea de modernizare din comuna Hălmagiu poate fi observat la orice vizită în comună. Deși vremurile sunt grele, primarul Adrian Țoca s-a zbătut ca lucrurile să meargă înainte, ceea ce au observat și oamenii, indiferent din care sat aparținător comunei sunt.
De exemplu, în urmă cu câteva zile am avut ocazia să stăm de vorbă cu unii locuitori din satul Brusturi, veniţi la Primărie pentru a-şi rezolva unele acte  ce țineau de aceasta. Din discuțiile  purtate a reieșit  limpede că oamenii apreciază munca de zi cu zi dar și acțiunile de investiții ale primarului Adrian Țoca și echipei sale.
„Cei din conducerea Primăriei sunt nişte oameni foarte săritori, mai ales dacă este vorba de rezolvarea unor acte ori a unor situații apărute“ – ne spunea un sătean venit cu treabă la Primărie.
„Primarul nostru merită toa­tă stima şi respectul mai ales că dumnealui a fost în satul Brusturi cu utilajul de dezăpezire până seara târziu. Acum la Primărie este o atmosferă liniştită, în urmă cu ceva timp nici nu îţi venea să te duci la primărie când auzea-i de conflictul care era între Consiliul Local şi primar. Dar acum mă bucur când văd că este înţelegere între cele două părţi. Aşa şi trebuie să lupte împreună pentru binele comunei noastre“ – ne spunea un alt localnic din Brusturi, aprobat de alți doi.

Recomandările redacției