buruieni

Sancțiunile vor fi aplicabile după aprobarea proiectului în Consiliul Local Municipal

Arădenii care nu curăță buruienile din fața caselor și blocurilor din municipiu riscă să fie amendați, sancțiunea urmând să fie aplicată și pentru depozitarea materialelor de construcție pe trotuare sau pe spațiile verzi.

Într-un proiect de hotărâre privind normele obligatorii și responsabilitățile concrete ce revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice și cetățenilor pentru gospodărirea municipiului Arad, care a fost afișat la transparență decizională, se menționează faptul că amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

La baza acestui proiect de hotărâre se află atât constatările polițiștilor locali și autosesizările acestora în urma vizitelor pe teren, cât și faptul că cetățenii au sesizat, în numeroase rânduri, Poliția Locală cu privire la aspectul neîngrijit al unor străzi. Astfel, conform proiectului de hotărâre „se interzice depozitarea de materiale de construcţie (nisip, balast, ţigle,cărămizi, bârne… etc) pe trotuarul adiacent imobilului supus construcţiei sau renovării, precum şi pe spaţiul verde aferent imobilului”.

Același act stipulează obligația cetățenilor de a îndepărta flora spontană care creşte pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri, de a distruge buruienile şi în mod special a celor cu potenţial alergen, Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor, de pe terenurile şi spaţiile verzi pe care le deţin sau folosesc, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire.

„Asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul municipiului, buna gospodărire a acestuia şi respectarea normelor de igienă, constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a altor persoane juridice, precum şi a cetăţenilor“, se menționează în proiectul de hotărâre.

Până la data de 17 octombrie, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.

Recomandările redacției