Lora, Sore şi Holograf au cântat pentru arădeni la Zilele Aradului

0
122

concertMii de arădeni au fost sâmbătă seara la Ştrandul Neptun unde au urmărit concertul de muzică uşoară pregătit în cadrul Zilelor Aradului, printre cei care au susţinut recitaluri fiind Lora, Sore şi Holograf.
Concertul a început la ora 19.00, prima care a urcat pe scenă fiind Lora. Deşi se află în perioada de convalescenţă după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o luna trecută în Turcia, Lora şi-a ţinut promosiunea conform căreia va onora toate contractele încheiate şi, după con­- certul de la Câmpia Turzii, a fost prezentă, pe scenă, şi la Arad.
După Lora, pe scenă au urcat membrii trupei Green Tea, care au cântat, pentru prima dată în această formulă la Zilele Aradului. Avându-l ca solist pe Petru Călinescu, fiul actorului Florin Călinescu, formaţia Green Tea a fost înfiinţată în vara anului 2011 şi este specializată în mu­zica pop şi coveruri. Trupa este compusă din Petru Călinescu (voce/clape), Mihai Nedelcu (clape), Alex Turcu (backing vocals/clape), Rareș Stoian (chitară), Radu Virsta (bass) și Mircea Vartan (tobe).
După Petru Călinescu şi trupa sa, pe scenă a urcat Sore Mihalache, cunoscută publicului din serialul „Pariu cu viaţa” şi din formaţia LaLa Band. Pe lângă piesele de pe primul ei single solo intitulat “Love Is Music”, Sore a cântat la Arad şi “Beautiful”, “Different”, “Bad Boy is Feat”.
La finalul recitatului, Sore a spus că i-a plăcut foarte mult publicul din Arad cu care a comunicat foarte bine, mai ales că majoritatea spectatorilor îi cu­noşteau cântecele. De asemenea, Sore a mai spus că, de la toamnă, fanii vor putea urmări noi episoade din serialul „Pariu cu viaţa” şi că în ceea ce priveşte cariera sa muzicală are proiecte noi, despre care va vorbi la timpul potrivit. Sore a acordat autografe fanilor pre­zenţi în spatele scenei timp de câteva minute după încheierea recitalului.
Pe scena amenajată la Ştrandul Neptun au mai urcat Cabron şi rapper-ul Grasu XXL.
Concertul de sâmbătă seara s-a încheiat cu recitalul formaţiei „Holograf”, care, an de an, reuşeşte să câştige respectul fanilor cu piese noi, care devin hituri imediat după lansare. Cu vocea perfect refăcută după intervenţia chirurgicală suferită anul trecut, Dan Bittman şi colegii săi au încântat publicul de la Arad cu melodii precum „Banii vorbesc”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Ţi-am dat un inel”, „Primăvara începe cu tine”, „Ochii tăi”, „Undeva, departe”, „Cât de departe”.
La finalul recitalului, Dan Bittman a oferit doar câteva autografe, grăbindu-se să ajungă la Sibiu.
(Ş.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.