ctpCompania de Transport Public Arad a programat, pentru luna ianuarie, mai multe lucrări de revizii şi reparaţii, atât la reţeaua de contact, cât şi la linia de cale şi parcul de tramvaie.
Conform informării privind programul lucrărilor pe domeniul public, a fost prezentat de Compania de Transport Public Arad într-una dintre şedinţele Consi­liului Local Municipal, în luna ianuarie, se vor realiza mai multe lucrări la reţeaua de contact.
Astfel, se va lucra verificat ansamble delta  pe traseul Piaţa UTA – Piata Podgoria, şi la Făt Frumos, la înlocuit suporţi şi izolatori pe tronsonul Uzina Electrică – Zona II-III, la montat eclisaj electric la şină în zona Căpitan Ignat – Curbă Alfa, la montat corzi elastice în zona suburbană.
În ceea ce priveşte linia de cale, vor fi efectuate lucrări de întreţinere zilnică la aparatele de cale şi curbe, dar şi revizii.
În parcul de tramvaie sunt programate lucrări IZ, RT şi RC şi vor mai fi salubrizate 60 de vagoane de tramvai prin spălat şi curăţat în interior şi exterior.
Tot în luna ianuarie, mai sunt programate revizii tehnice sezoniere la vagoanele de intervenţie, asigurarea echipamentelor de încălzire a vagoanelor de tramvai şi asigurarea echipamentelor de intervenţie în caz de necesitate.

Recomandările redacției