Lucrări prioritare pentru comuna Hălmagiu

0
135
Adrian Țoca, primarul comunei Hălmagiu la sediul primăriei

În ultima perioadă comuna Hălmagiu a avut parte de multe realizări, unele deja terminate, altele în curs de dezvoltare. Una dintre acestea fiind modernizarea drumului comunal 50 Hălmagiu – Tisa pe o distanţă de 3,6 kilometri. Pentru mine cam toate lucrările sunt prioritare, numai că ele nu mai pot suferi amânare. Am mai spus şi o repet prioritatea numărul unu este modernizarea DC 50 Hălmagiu – Tisa pe o distanţă de 3,6 kilometri. În această perioadă mai avem de reparat drumurile şi canalele pe o distanţă de 41 de kilometri, în unele zone sunt degradate din cauza ploilor torenţiale şi trebuie să fie terminate cel târziu până în iarnă. Tot în această perioadă vom defrişa şi tăia mărăcinişurile de pe marginea drumurilor şi se vor decolmata podeţele şi rigolele. Acestea sunt nişte lucrări care terbuie neapărat îndeplinite acum cât ne permite timpul şi nu în ultimul timp să reamintesc că liceul din Hălmagiu dispune de un microbus care asigură transportul tuturor elevilor. Mai sunt multe de făcut în comună dar mă opresc aici şi îi las cuvântul lui Victor David, directorul liceului Moga Voievod, a spus Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu.

În această perioadă atât cadrele didactice cât şi elevii sunt în vacantă iar directorul şcolii deja se pregăteşte pentru un nou an şcolar. Atât cadrele didactice cât şi elevii sunt în vacanţă, iar eu mă ocup de pregătirea pentru începerea noului an şcolar. Sunt foarte multe de făcut, mai întâi vom începe igienizarea sălilor de clasă, mici reparaţii unde va fi necesar, pe la uşi şi geamuri. Spre bucuria noastră este că până acum am aprovizionat deja şcoala în proporţie de 90 la sută cu lemne de foc pentru încălzire pe perioada de iarnă. Le avem uscate şi puse la adăpost, acesta este un lucru foarte important pentu liceu. Pentru începerea anului şcolar 2014 – 2015 avem înscrişi deja în clasa a IX-a un număr de 24 de elevi, mai sunt doar patru locuri libere şi spe rdin tot sufletul ca să se ocupe şi acestea, a spus Victor David, directorul liceului Moga Voievod din comuna Hălmagiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.