Lumea medicală se șochează – Deși avem zece medici străini, cazul italianului cu opt clase pare imposibil la Arad

1
1556
SONY DSC

Cazul medicului italian cu opt clase, care a reușit să opereze în mai multe clinici private din România după ce în țara sa făcuse pușcărie tocmai pentru acest lucru, șochează lumea medicală arădeană. Cei angrenați în sistemul medical din Arad susțin că un asemenea caz este foarte puțin probabil să se întâmple, iar cu certitudine în spitalele din județul nostru este chiar imposibil. Mai mult decât atât, am primit asigurări că Matteo Politi, medicul fals italian, nu și-a exercitat „meseria“ în interiorul granițelor județului Arad. „Dacă mă întrebați ce șanse ar fi avut Matteo Politi să lucreze în Arad, vă răspund cu toată încrederea: nu a fost pe la noi!“, ne dă asigurări dr. Dinu Zaharia, președintele Colegiului Medicilor Arad.

Pentru a putea să își exercite meseria, un medic are nevoie de două avize: Codul de parafă – obținut de la Direcția de Sănătate Publică și Certificatul de liberă practică – eliberat de Colegiul Medicilor.

59 de aprobări pentru liberă practică

Direcția de Sănătate Publică Arad a eliberat în anul 2018 un număr de 59 de coduri de parafă. Este un certificat care atestă dreptul de liberă practică. „DSP Arad eliberează cod de parafă medicilor și medicilor dentiști care îndeplinesc condițiile de acordare a acestui cod: drept de liberă practică, o adeverință pentru un loc de muncă în rețeaua sanitară din județ. Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul Unic al Medicilor sunt următoarele: cerere; diplomă de absolvire a facultății de medicină sau stomatologie (majoritatea absolvenților din Arad au urmat cursurile Universității de Vest «Vasile Goldiș»); certificat de medic specialist; certificat de membru al Colegiului Medicilor; adeverință de salariat de la locul de muncă în rețeaua sanitară din județ sau certificatul de înregistrare în Registrul Unic al Cabinetelor medicale; cartea de identitate; diplome de la absolvirea unor cursuri organizate de Ministerul Sănătății care-i conferă competențe, supraspecializări. În aceste condiții, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil ca un caz Matteo Politi să aibă loc în Arad și, ca să fiu sincer, nici în România. Cred că acest caz este departe de a fi finalizat. Până acum am ascultat doar o variantă, să așteptăm să vedem și varianta celui acuzat“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Codul de parafă are o valabilitate pe viață și nu poate fi eliberat fără asumarea angajatorului.

Zece medici străini la Arad

Pe lângă Codul de parafă, pentru a putea să își exercite meseria pe raza județului Arad, un medic are nevoie și de Certificatul de liberă practică, eliberat de Colegiul Medicilor. „Nu am avut niciodată parte de dosare dubioase. Cazul medicului italian este o mare surpriză. Surprize pot apărea în orice colegiu, dar este foarte greu să scape dacă se urmează toți pașii. În cazul Colegiului din Arad pot apărea niște întârzieri, dar nimic mai mult. Urmăm niște mecanisme de verificare, putem să cerem verificări dacă ne sunt trezite suspiciuni. Sunt verificate și facultățile dacă sunt «pe bune». Suntem foarte stricți în ceea ce privește sortarea și verificarea documentelor care ne sunt aduse. În plus, dacă o clinică privată din Arad are nevoie de un medic specialist dintr-un alt județ, atunci noi cerem date amănunțite despre acesta și despre perioada cât va munci în Arad“, ne declară dr. Dinu Zaharia.

Pe raza județului Arad își desfășoară activitatea zece medici străini, provenind din țările arabe, India și Scoția. „Toți au însă o carieră de succes, au dat dovadă de o conduită profesională de excepție și sunt foarte bine văzuți de pacienți“, ne spune Dinu Zaharia.

Tentativă de omor?

Matteo Politi, italianul care a pretins că este doctor estetician şi a colaborat cu diverse clinici private, a fost pus oficial sub acuzare de procurori pentru infracţiuni de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Bărbatul a fost prins într-un tren, la Vama Curtici, judeţul Arad, pe când încerca să iasă din ţară.

În mai puțin de 24 de ore, soarta italianului Matteo Politi s-a complicat mai mult decât omul își putea imagina vreodată. Miercuri dimineață, când polițiștii de la Frontieră l-au săltat din trenul Interregio care părăsea țara spre Budapesta, în Vama Curtici, italianul avea pe numele său un singur dosar pentru înșelăciune.

Era vorba că ceruse bani pentru închirierea unui spațiu pe care nu îl deținea. Între timp, pe numele lui Matteo Politi există nu mai puțin de trei capete de acuzare: primul este cel pentru înșelăciune – închirierea fictivă a unui spațiu, a doua este de exercitare a profesiei de medic în mod ilegal, iar a treia acuzație și, practic, cea mai gravă este de înșelăciune în formă continuată.

Procurorii spun că Matteo Politi a înșelat femeile pe care le-a operat și chiar, mai mult de atât, a însușit și banii pe care ele l-au plătit.

Pe de altă parte, în măsura în care victimele depun plângere și spun cum au fost mutilate, încadrarea juridică ar putea să meargă până la tentativă de omor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.