Lumea ’ntoarsă

La noi, la români, lumea se întoarce sistematic, ca şi un pui la rotisor. Principiile de astăzi înseamnă perspetivele de viitor, iar principiile de ieri înseamnă… arheotipare.
Aş vrea să constat funcţionarea statului de drept în România, dar acesta funcţionează gripat. Un pic tuşind, mai ales în părţile esenţiale, dar gripat în esenţă şi fotografiat ca principiu.
La noi, românii, justiuţia e categorisită ca instrument politic, presa e asimilată ca justiţie, iar guvernarea o face pe presa. Bun, şi cine mai guvernează?
Nu ar trebui ca guvernarea să substituie sau să fie substituită. Ar trebui ca guvernarea să… guverneze, să îşi asume prerogativele, cu respectarea puterilor în stat. La noi…
Justiţia este acuzată că este în slujba lui Traian Băsescu. O acuză periculoasă, cu greu dovedibilă, chiar dacă simţim mai toţi influenţa prezidenţială în dosarele importante din ţară. Dar, dacă vorbim de justiţie, dacă vorbim de idee în sine, orice acuză e greu de prezentat ca dovadă, dacă nu poate fi dovedită.
Presa – parte din ea – preia prerogativele justiţiare, dă sau infirmă sentinţe, oferă sau nu prezumţii, uneori se erijează în „balanţă”, dar în ansamblu îşi depăşeşte inclusiv propriile-i capacităţi.
Pe de altă parte, guvernare, prin liderii săi, este mai mult prezentă în mass-media. Nu există seară în care să nu dăm de vreun lider al guvernării care ne exprimă modalităţile prin care e bine pentru România. Doar exprimă…
Deci, rămâne întrebarea: cine guvernează?
De principiu, guvernez eu, guvernezi matale, cititor şi cetăţean cu drept de vot, guvernează cel ce are o viziune.
Nu! Nu contează. Ne-am trezit cu o guvernare care nu ţine de noi. Cu adâncă părere de rău o spun că nu ţine nici măcar de reprezentaţii guvernării din plan local. Am intrat într-o vrie pe care o parcurgem de câţiva ani. Din păcate, nu de noi depinde modalitatea guvernării, nu depinde nici măcar ce vrem noi de fapt. De noi depinde doar cui dăm mitra cu care vom fi izbiţi periodic în creştetul capului, în timp ce cei care îşi transmit temporar această mitră râd împreună de noi.
Acest editorial ar fi putut fi un basm reuşit,. Un SF catalogat cu premiul Nebula. Dar, cei ce citiţi, vedeţi că seamănă prea mult cu realitatea, cu ceea ce trăim noi, zi de zi. Nu ne putem ascunde decât odată la doi-trei ani, pentru că fluxurile electorale se năpustesc peste noi nu doar din patru în patru ani, ci mult mai des.
Peste circa patru-cinci luni vom avea alegeri europarlamentare. Unii ar spune că sunt nişte alegeri care nu vizează direct cetăţeanul român, nişte automatisme. N-aş intra în această capcană politică, pentru că nu-i alegem în iunie nici pe Ponta, nici pe Băsescu, nici pe Antonescu. Ne alegem pe noi, calea pe care vrem să o urmăm. De fapt, ALEGEM. Ne alegem propriul nostru drum.
Teofil Grădinaru