Mă mir că Julien se miră!

0
141

Dacian Julien Cioloş se laudă că viitorul lui partid are deja pregătite structurile în teritoriu şi că va câştiga alegerile. La care alegeri se referă, asta nu mai ştiu, probabil, la cele locale şi parlamentare, din 2020, nicidecum la europarlamentarele sau prezidenţialele din 2019. Mai zice Julien că nu îşi explică de ce trenează atât de mult înscrierea partidului său în registrul partidelor politice, că de la data la care a depus documentele deja au fost acceptate două partide care au început demersurile după el. Eu zic că Julien nu ar trebui să se mire, să se întrebe cine nu vrea ca partidul lui să aibă patalama, ci să ia în calcul nişte elemente care sar în ochi. Una la mână, până acum nu a spus niciodată, clar şi la obiect, dacă are sau nu are de gând să candideze la alegerile prezi­denţiale. A spus că va candida doar dacă prin asta ar ajuta actuala opoziţie să câştige ale­gerile. A mai spus că partidul lui va fi parte a unei structuri care va lupta împotriva balaurului PSD. Cât despre susţinerea lui Iohannis pentru al doilea mandat, deşi a fost întrebat de mai multe ori, Cioloş nu a răspuns niciodată, nici negativ, nici afirmativ. Nu cumva Cioloş ameninţă voalat că s-ar putea ca el însuşi, susţinut de către propriul partid, plus USR, plus o parte a liberalilor sătui de Iohannis, să fie candidatul acelei structuri de care pomenea? Eu zic că da. Atunci, cum te mai miri că Iohannis preferă ca partidul tău să nu existe, de facto, la alegerile europarlamentare? Este evident că, dacă nu are partid, Cioloş va putea emite pretenţii anemice în ceea ce priveşte poziţia în structura care îl va susţine pe Iohannis. Până când nu va afirma răspicat că nu candidează, ci îl susţine pe acesta, nu cred că va primi undă verde, decât dacă-mira-m-aş!- Klaus Werner ar fi tratat cu indolenţă şi lipsă de consideraţie de către cei care decid dacă partidul lui Cioloş va fi înscris. Mai departe, nici PNL nu doreşte ca, deocamdată, Cioloş să aibă partid, tot pe motiv de negoci­ere a poziţiilor în marea adunare anti-PSD. O variantă foarte pla­uzibilă oferită lui Cioloş ar putea fi funcţia de premier, în tandem cu Iohannis, dar aşa ceva Ludovic Orban nu va accepta în ruptul capului, ca să nu mai vorbesc despre mulţii PNL-işti care nici nu vor să audă că Cioloş va fi premier, nu doar după alegerile parlamentare din 2020, dar nici măcar al unui guvern de strânsură, încropit în urma căderii guvernului PSD-ALDE. Păi, atunci, cu ce se va alege Cioloş, cu praful de pe tobă, cu un loc de europarlamentar, sub oblăduirea PNL şi a PPE? Puţin, extrem de puţin faţă de ambiţiile lui Julien. Vasăzică, Iohannis şi PNL sunt doi factori perturbatori ai procesului de înregistrare a partidului lui Cioloş înainte ca acesta să ofere garanţii că se va mulţumi cu o soluţie agreată de către toţi factorii din ecuaţie. Inclusiv sau, mai ales, PPE şi Angela Merkel, care a discutat în privat cu Ludovic Orban, căruia, probabil, i-a promis funcţia de prim ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.