Macheta gării electrice a fost montată în Podgoria, cu ocazia centenarului primei căi ferate electrificate din ţară

0
161

gara electricaConducerea Companiei de Transport Public Arad împreună cu oficialităţi din administraţia locală, istorici, foşti muncitori de la Căile Ferate şi alţi invitaţi au sărbătorit, ieri, cum se cuvine cei o sută de ani de la inaugurarea primei căi ferate electrificate din România. Evenimentul a înce­put cu un simpozion în care a fost prezen­tată istoria şi importanţa acestei căi fe­rate, apoi a urmat dezvelirea machetei  fostei gări electrice de la Arad, funcţională în momentul inaugurării căii ferate electrificate, la Podgoria, şi care a fost demolată în 1964. Macheta a fost amplasată exact în locul în care a fost gara, adică la Podgoria. „În acest loc a fost gara tre­nu­lui electric. Ea fost construită în anul 1920 şi demolată în 1964. Ce facem noi astăzi este o amintire a ceea ce a fost acum o sută de ani. Macheta este realizată în atelierele proprii”, a decla­rat Petru Cuvineanu, director tehnic al Com­paniei de Transport Public Arad. După dez­- velirea machetei a fost vizitat depoul de la Ghioroc, în care se păstrează vagoa­nele care au circulat în urmă cu 100 de ani pe calea ferată electrificată, unele dintre ele fiind recondiţionate. Acolo se poate vedea şi linia ferată construită în anul 1905. Atunci, la iniţiativa unor oameni de afaceri, a fost fondată o societate pe acţiuni cu dreptul de a înfiinţa şi exploata o reţea locală de transport pe cale ferată. În data de 11 noiembrie 1906 a avut loc deschi­de­rea oficială a CFAP, asigurându-se astfel o reţea de transport între Radna (Lipova) şi Pâncota, cu un centru de ramificare în localitatea Ghioroc, spre municipiul Arad. Lungimea totală a căii ferate era de 58 de kilometri. Dotarea cu material rulant a cuprins automotoare cu tracţiune benzo-electrică pe patru osii, cu motoare Dion – Buton pentru acţionarea generatorului de curent continuu.
Claudia Untaru Creţu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.