suspecProcurorii arădeni au contribuit, în urmă cu ceva vreme, la soluţionarea unui caz în care un arădean a fost condamnat definitiv de Justiţia austriacă pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Ministerul Justiţiei Austriac chiar a trimis o scrisoare de mulţumire Parchetului Arad, pentru că a contribuit la soluţionarea omorului.

Procurorul Aurelian Ursu, purtătorul de cuvânt al parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ne-a declarat că, într-adevăr, „atunci s-a constituit o comisie rogatorie prin care i s-a solicitat lui M.P., învinuit la acea dată, să ofere informaţii despre caz. Se pare că declaraţiile date în faţa procurorului Pavel Palcu au fost relevante, iar bărbatul a fost condamnat la închisoare”.

Magistratul Pavel Palcu nu este la prima reuşită în acest sens, el reuşind să destructure o grupare de criminalitate organizată în Olanda, sau tot o faptă de omor, petrecută în Germania, şi atunci primind aprecieri din partea ministerelor de justiţie din ţările respective.

Recomandările redacției