La o săptămână după lansarea provocării la mișcare, inițiată de Primăria Zimandu Nou și Asociația „Mobilizează-te!”, pentru o competiție ce va avea loc la Utviniș, mai mulți arădeni au dat curs invitației. Startul s-a dat pe 1 Mai și până pe 1 Iunie se vor contabiliza kilometri alergați. Prin folosirea RUNTASTIC ce poate fi descărcată pe telefon, sunt monitorizați cei care aleargă cei mai mulți kilometri, timp de o lună.

Potrivit organizatorilor s-au adunat deja peste 150 de kilometri alergați. „Reamintim că, premierea celor mai buni alergători se va face la 1 Iunie 2019, la Utviniș, în cadrul celei de a treia ediții a Festivalului de muzică folk, intitulat «Folk Joc»“, spun organizatorii.

În competiție sunt patru categorii: masculin și feminin 0 – 18ani, masculin și feminin 19… 120 ani. Înscrierile se mai pot face încă și toți participanți sunt amatori. Regulamentul și detalii pot fi văzute pe pagina de facebook a asociației „Mobilizează-te!”și pe www.runtastic.com.

Recomandările redacției