Mai convingătoare după pauză: Crișul Chișineu- Criș – CSU Oradea 33-26

0
92

După două insuccese la rând (ultimul cu Minaur II fără efect asupra clasamentului final, atâta timp cât băimărencele contează numai pe junioare cu dublă legitimare), Crișul Chișineu-Criș a strâns rândurile pe un succes ce s-a conturat în repriza secundă contra lui CSU Oradea. „Alb-albastrele” le învinseseră și pe Crișul Repede pe orădence, care au încercat să-și recupereze punctele și au făcut o primă repriză bună pe parchetul Sălii de Sport UAV-Mihai Botez.
Actul secund s-a reluat de la scorul 15-14 pentru gazde, iar primele minute au fost perfecte. Tabela s-a modificat până la 19-14, iar din acel moment distanța de 5-6 goluri a rămas constantă, ca să nu mai spunem că la un moment dat erau și 9 goluri pntre combatante. Dacă în precedentele partide, interii au fost punctele forte ale echipei lui Sebastian Tudor, de această dată extremele Iuga și Petruse și-au adus aportul cu nu mai puțin de 13 reușite. Finalul a fost lipsit de orice emoții, Crișul a rulat întreg lotul și și-a luat punctele după un elocvent 33-26 ce o mențin pe poziția secundă a clasamentului Seriei D a Diviziei A la handbal feminin. Liderul Târgu Mureș are punctaj maxim după primele 6 runde.
Iuga 8, Klimek 6, Petruse 5, Damian 5, Lucușa 3, Boldor 3, Tudose 2, Puț 1 au fost marcatoarele Crișului contra echipei la care evoluează, fără prea mult succes, și veterana Valeria Motogna. Corha, Salata, Morariu, Iuga și Roman au fost celelalte jucătoare care au intrat pe teren pentru „alb-albastre”. Sabina Lazea a fost golghetera formației oaspete, cu 7 reușite.
Așadar, handbalistele de la Crișul încep returul cu un succes convingător, iar duminica viitoare (ora 16), tot la „UAV”, e rost de alte puncte cu „lanterna” CS Universitatea de Vest Timișoara. „Veneam după două semi eșecuri și am făcut o primă repriză destul de slabă. Echipa nu a prea func­ționat nici pe plan ofensiv, nici defensiv. În schimb, a doua repriză în schimb am început-o în forță, cu apărare mai mobilă, cu contraatacuri rapide, mai puține ratări și ne-am dus chiar la 9 puncte diferențe. O victorie categorică până la urmă, iar faptul că ea s-a conturat în repriza a doua înseamnă că echipa este bine pregătită fizic. Adică a ținut bine un anumit ritm de joc în a doua repriză și a marcat mai mult decât a încasat. Astăzi și fetele care au jucat mai puțin până acum și-au făcut datoria și le felicit. Am apelat la toată lumea și pentru că am simțit puțină oboseală în cadrul lotului și asta pentru că avem și zile cu două antrenamente conform noului ciclu săptămânal de pregătire. Începem să ne acomodăm și cu această sală, în care vom mai juca alte două meciuri oficiale în acest an, dar și mai mult ne bucură veștile de la Consiliul Local Chișineu Criș, cu privire la construcția unei săli de 1200 locuri în orașul nostru. Se aude că în 9 luni de zile ar fi gata, iar noi avem datoria să ne ridicăm la nivelul investiției”, a punctat antrenorul Crișului, Sebastian Tudor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.